La-nceput am fugit
de tine,
nu ai realizat ,
dar mă topeam
lângă trupul tău.
Aşteptam o mângâiere,
o atingere
precum o adiere de vânt.
Mă temeam să nu devin
depedentă.
Acum fug de mine.
Fără tine,
nu mă regăsesc,
nu mă definesc,
nu ştiu cine sunt.

Miroase-a primăvară

pe drumul care leagă

inima mea de sufletul tău!

Miroase-a ghiocei,

fiinţa ta!

E-un aer proaspăt

pe chipul tău,

în privirea ta!

E-o adiere fină,

atingerea ta!

Vreau să plec,

dar n-am putere.

Nu mă pot desprinde

de tine, de-amintiri,

de noi…doi.

Am încetat să mai dau vina

pe mine, pe tine.

Oricum, e-n zadar.

A trecut mult prea mult timp

şi nu mai ştiu

cine-a greşit,

cine-a tăcut,

cine-a uitat.

Vreau să plec,

dar nu mai ştiu să merg

fără tine, alături de mine.

Vreau să plec,

dar parcă aş mai sta…

o clipă, un moment,

sau poate-o viaţă.

Niste ganduri....

După ce trece timpul, după ce ne oprim din asteptat- ziua de maine, aniversări, concedii, examene, sa ne trezim, sa mâncăm, sa dormim- după ce ne-am împlinit toate visele sau pe cele mai frumoase, mai importante, după ce am ras, după ce am plans- de fericire, de dor, de durere- după ce ne-am îndrăgostit si trait cu omul drag noua, după ce am sperat si luptat pentru idealurile si principiile noastre, după sacrificii făcute, după alegerile bune sau mai putin bune, pe care le-am facut, după ce ne trăim toată viața, după ce ne ofilim si imbatranim , dupa ce ne oprim din alergat, după ce ne dăm demisia din haosul de zi cu zi, ce ne mai ramane, de fapt, noua, oamenilor? Ce ne mai ramane după o viata-ntreagă exprimată in secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, zeci de ani, în care-am respirat, clipit, iubit, dormit, sperat?

Şi de-ar fi

să sufăr de amnezie,

să nu mai ştiu

cine eşti,

cum te numeşti

şi ce-nsemni

pentru mine,

fă în aşa fel

încât să nu Mă doară,

să nu Te doară,

să nu Ne doară….

Şi de-ar fi

să uit până

şi ultima amintire

cu noi doi,

adu-ţi aminte

că numai tu

mă iubeai cu adevărat,

că doar cu tine

eram în siguranţă,

fericită….

Şi, dacă nici aşa,

nu îţi vei da seama

că trăieşti în mine, în fiecare celulă,

atinge-mi inima

şi vei şti

c-a bătut şi bate

doar pentru tine!

Şi vine-o vreme
Când nu te mai interesează
Cum e-afară-dacă plouă,
Dacă ninge, dacă suflă vântul,
Dacă e soare
Sau întuneric.
Şi vine-o vreme
Când nu îţi mai pasă
Cum te-mbraci,
Dacă ţi se potrivesc hainele,
Dacă ţi-ai asortat vestimentaţia.
Şi vine-o vreme
Când priveşti mai mult
Spre cer
Şi mai puţin spre nicăieri.
Şi vine-o vreme
Când nu mai dai
Nici doi bani
Pe opiniile celor din jur.
Şi vine-o vreme
Când începi s-asculţi
Mai mult de inima,
Mai puţin de creier.
Şi vine-o vreme
Când eşti mai atent
La omul căruia îi oferi
Toată viaţă ta,
Punându-te pe tine
Pe ultimul loc.
Şi vine-o vreme
Când nu te mai preocupă
Dacă eşti iubit
De toată lumea,
Ci, dacă eşti iubit,
De-o singură fiinţă.

Ce ușurare…

Te-am regăsit

Şi ești același…pentru mine.

Ce ușurare…

Te-am sărutat din nou

Şi m-am întors la viață.

Ce ușurare…

Te-am atins

Şi inima

Mi s-a trezit.

Ce ușurare…

Să te privesc

Şi să mă vad pe mine,

Cea adevărată. 

Sunt numai a lui,

Este numai al meu,

Şi, totuşi,

Parcă nu ne aparţinem….

Ce paradox!

Singurul loc,

În care mi-aş dori să mor,

Ar fi in brațele lui!

Mi-e somn,

mi-e din ce în ce

mai tare somn!

Sunt obosită,

epuizată….

şi tristă!

Foarte tristă!

Tristă din cauza mea,

din cauza florilor

care se usucă şi mor,

din cauza fluturilor

care trăiesc doar…o zi,

din cauza tălpilor

care strivesc iarba

şi bătătoresc pământul,

din cauza vrăbiuţelor

care nu vor să concerteze

seară de seară,

din cauza animalelor

care se sting,

din cauza că

nu pot atinge fericirea-chipul tău!

Sunt obosită!

Mult prea obosită-

de viaţă,

de mine,

de speranţe deşarte!

Aş vrea s-adorm

pentru totdeauna.

Să mă-ntind pe pat,

să-nchid ochii

şi s-adorm!

Sunt obosită!

O să-ţi spun

O poveste despre

Două suflete celeste.

El s-afla undeva foarte sus,

Aproape de stele,

Ea era undeva foarte jos,

Aproape de oameni.

Lui nu-i plăceau oamenii,

De aceea locuia retras, singur.

Ea, în schimb, adora

Poveştile spuse de aceştia.

Îi aprecia. Trăia cu ei. Lângă ei.

El se considera puternic,

Precum vântul,

Iar ea firavă,

Precum o pasăre.

El adormea ascultând

Simfonia Universului,

În timp ce ea

Citea, până adormea.

Înainte ca el să

Părăsească lumea,

Pământul, aerul

Şi înainte s-o părăsească

Pe ea,

Preferând exosfera,

Defineau împreună

Iubirea.

Ea îl iubea enorm

Şi i-o arăta,

Însă el era rebel

Şi nu-i păsa.

Ea suferea, tăcea şi o durea.

Sufletul. Inima. Existenţa. Toate o dureau.

Când se ţineau de mâna,

El era mai mult absent,

Şi ea simţea că prezenţa lui

Era undeva departe…şi nu lângă ea.

Când o săruta,

El avea o privire

Pe care n-o cunoştea,

Iar ea îşi închipuia

Că totul va-nceta.

Au urmat apoi

Îmbrăţişări, şoapte;

El se tot grăbea

Şi se-ndepărta de ea,

Iar în urma sa

Nu mai privea.

Ea nu-nţelegea,

Dar îl respecta şi-l aştepta.

De-atunci, el trăia

Doar în voia sa.

Ea îi lipsea,

Iar asta-l nenorocea.

O căuta cu ai săi ochi,

De-acolo, de la o

Distanţă enormă.

Şi o găsea mereu.

Ea îl simţea.

Comunicau telepatic-

Doar cu sufletele.

Îl voia lângă ea,

Pentru a-l mângâia

Şi săruta.

Trecut-au multe zile, luni,

Şi el tot nu apărea.

Ea se-ntrista

Fiindcă îl cam uita,

Dar tot îl aştepta.

Stai!

Nu pleca!

Nu incă!

Mai rămâi si astăzi!

Încotro se-ndreaptă

Norii de pe-al tău cer

Când tristețea iți dispare?

Spune-mi cu un zâmbet

Că nu vei mai pleca

Nicăieri, niciodată!

Ce mai fac buzele tale,

dragule?

Mai poartă ele oare rochii roşii

de mătase?

Se strâmbă la fel

când ceva nu le convine?

Sărută alte mâini,

alte buze,

poate?

Sau sunt cuminţi

şi-aşteaptă….

un sărut s-ofere?

Aş vrea să pot mângâia

Pentru o clipă

Ochii tăi căprui

Şi să îţi ating chipul,

Să îţi simt barba

Care nu-i nici aspră,

Nici deasă,

Ci perfectă.

O clipă-ntr-un Infinit….

Atât cer.

Şi dac-ar fi

Să cobor dintre nori,

Aş face-o doar pentru tine,

Doar pentru a fi cu tine.

Şi de-ar fi s-aleg

Oamenii sau stelele

Te-aş alege pe tine.

Şi dac-ar fi

Să renunţ la viitor

Aş face-o fericită ştiind

Că tot prezentul

E-al nostru.

Când tristeţea se transformă

Într-o stare permanentă,

Ce mai poţi face?

Când dragostea alege

Să te părăsească,

Când omul pe care-l iubeşti,

Îţi întoarce spatele,

Cum să reacţionezi?

Când îţi simţi sufletul

Apăsat de toată greutatea lumii,

Cum mai poţi fi fericit?

Când nu mai ai motive

Pentru care să te trezeşti,

Pentru care să lupţi

Cu fiecare celulă,

Cu fiecare strop de apă,

Cum să mai trăieşti?

De ce să o mai faci?

 O rază de soare

Aş vrea să te mângâie

Atunci când eu sunt

Departe de tine.

O lacrimă de pe obrazul cerului

Aş vrea să îţi sărute buzele

Atunci când eu

Nu o voi putea face.

O adiere de vânt

Mi-aş dori să te-mbratiseze

Atunci când eu

Nu voi mai fi….

La tine-n braţe

E-un loc nepământesc,

Iubite!

Acolo pot fi eu,

Mă pot simţi liberă,

Te pot iubi cum ştiu

Doar eu!

La tine-n braţe,

E-o linişte totală,

E-un echilibru perfect!