Aproape de stele

Aproape de stele
Uită-te sus, sus de tot, mai sus! Uită-te la stele. Te vei simți că într-un castron răsturnat, fără cale de întoarcere, fără scăpare. Important e ceea ce vezi acolo. Dar ce vezi?. Ce vezi tu inafara de un ecran plin de luminițe albe. Ar trebui să te uiți în sufletul tău pentru a află, ar trebui să te întreb cine ești tu cu adevărat și ce cauți tu în acest loc.
Universul e plin de secrete, secrete ce nu vor fi aflate niciodată. Asta ne dorim noi oamenii, să aflăm lucruri noi, lucruri care ar trebui să ne facă fericiți, dar omul, prin natura să, e o ființă tristă, niciodată nu a fost fericită și nici nu va fi. Omul se gândește mereu cum să-și curme suferință din inima, cum să scape de greutățile vieții mai repede, însă el nu-și da seama că acele greutăți ar trebui privite că pe o bucurie nesfârșită, că pe o minune. Eșecul ar trebui privit că o realizarea. Universul nu trebui privit că pe o pradă, ci că pe un joc în care a pierde înseamnă a câștigă.
Acum să vedem ce se află cu adevărat în sufletul omului ce privește la stele, de ce acest om nu are o fata zâmbăreață, de ce este plin de regret și de părere da râu. Omul își da toată silință pentru a realiza ceva, ceva ce l-ar face mândru, l-ar pune deasupra tuturor. Stelele ne spun altceva. Omul este un nimic, un nimic oricât de mândru ar fi, oricât de bogat ar fi, oricât de amarat ar fi. Stelele ne arată infinitul, o serie de posibilități nesfârșite, o serie de scopuri nesfârșite, un loc vast  unde omul și-ar putea arată puterea lui, dar până și acest infinit pe care omul îl vede din curtea casei sale este nesemnificativ. Este plin de regret și de părere de râu fiindcă el se bucură de puterea pe care o are într-un loc atât de nesemnificativ, puterea lui devine nesemnificativă, în cele din urma devenind și el nesemnificativ intru totul, că ființă.
Abia acum își da seama că ceea ce face el, sau ceea ce i se întâmplă lui fie că e râu fie că e bine nu mai are rost, face asta doar pentru a-și continuă existentă și pentru a medita mai mult la locul în care se află el cu adevărat, și probabil să-i determine și pe ceilalți să vadă lucrurile cum vede el, să-i facă pe ceilalți să-și uite orgoliile știind că nu sunt decât niște nimicuri.
Mama: Ionele treci în casa că e târziu!!!
Ionel: ( tace ) dar a auzit-o pe mama, și acum propabil se gândește cum să-i spună tot ce a văzut el, cu adevărat, La Stele.

PS:Acest superb text,aceasta superba capodopera despre oameni si despre "nefericirile"din viata lor,a fost creat de un minunat om,care la randul lui,priveste STELELE,stelele micute si atat de luminoase.

Numele lui este SANDU VLAD.

Partea a 2 a-Această iubire

Ziua a început foarte anevoios pentru dânsul.Toate păreau să meargă contra voinței lui,totul părea atât de straniu,de trist.

Se gândi să-și prepare o cafea pentru a-l ține treaz, cat de cat.Privea apa din ibric cum fierbe și se gândea că și inima lui clocotește de mult,mult timp.

Înghiți guri mici din cafeaua aceea atât de fierbinte,precum soarele dogoritor din desert.Nu avea chef de nimic.Voia să lase balta toată munca plănuită,însă renunță în cele din urma,spunându-și că dacă-și va ține mintea ocupată,gândurile nu-I vor mai zbura la ea.

Când te lupți cu morile de vânt,trebuie să fii conștient că vei pierde bătălia.

Inutil încercă el să muncească în gradina,fiindcă pur și simplu era obsedat de amintirea atât de vie cu ei doi,doar cu ei doi.

Renunță în sfârșit la grădinărit,se așeză pe micul fotoliu de pe teresa,și privi spre cerul azuriu.

Gândurile,sentimentele și emoțiile,toate se amestecau într-un trio haotic.Se gândea la 1000.000 de lucruri pe minut.Imaginea ei era atât clară,de limpede,încât avea impresia că o zărește pe cerul fără de nori.Știa prea bine că nu mai putea continuă așa,știa că viată lui nu mai înseamnă prea mult,iar acest adevăr îl lasă fără puteri.

Trecură mult timp.Se făcură noapte,iar el tot la cer privea;de dată aceasta ochii îi erau fixati la stele.

Adoră stelele,adoră noaptea,adoră minunată natura.

“Oare ce îmi face iubită de mult pierdută”?

“De fapt,nu poți pierde ce nu ai avut niciodată,și cu atât mai puțin o ființă.”

“Oare ea simte că mă gândesc neîncetat la ea?”

Întrebările-I veneau din străfundul sufletului și degeaba încercă el să le spună STOP;de fiecare dată să nășteau altele,altele și iarăși altele,mult mai apăsătoare,mult mai dureroase,că și cum cineva îi infingea o sabie în piept.

O lacrima dădu să se prelingă pe pielea-I fină precum penile unei lebede albe.

O indemnă parcă să-I curgă pe al lui obraz;doar ce mai avea de pierdut?o lacrimă?!

În cele din urma,lua decizia să meargă în dormitor,dar nu că să doarmă,fiindcă era imposibil,ci că să reflecteze din nou,asupra zilei ce tocmai a trecut;încă o zi pe lista neagră.

Partea 1-Această iubire

Deși este înconjurat de mulți prieteni,se simte singur pe dinăuntru.Nu s-a acomodat fără ea,nu-și  poate vedea viitorul fără de ea.

Cu fiecare zi ce trece știe că sufletul lui îi este destinat dânsei,știe că în cartea numită DESTIN este scris că ei doi să fie împreună pentru totdeauna.

Nu trece minut fără să se gândească la ochii ei frumoși și atât de enigmatici.

În toate activitățile lui de zi cu zi,o implică și pe ea,însă doar cu gândul.

Îi este dor să privească încă odată apusul cel multicolour și atât de cald împreună cu aleasă lui.

Regretele îl macină,nu-l mai lasă să trăiască,iar asta îl înnebunește.Știe prea bine că ar fi putut să fie chiar acum cu ea,chiar în clipa aceasta,însă firul vieții a spus altceva.

Deși se simte pierdut în Univers,încă mai speră că într-o bună îi va mărturisi pentru a infinită oară,cat de mult o iubește,cat de multe planuri are împreună cu ei doi,sub soare;cat de arzătoare va fi clipa când îi va spune:cred în noi,cred în sufletele noastre și mai cred că DESTINUL ȘI VIATĂ vor crede în noi.

Se spune că speranță nu moare,dar cu fiecare zi ce trece,sufletu-I se stinge,fiindcă el nu știe dacă fata cu ochi verzi se mai gândește la el.

După puțin timp își spune:totul va fi bine,trebuie să fie bine.

Așa s-a mai scurs o zi din scurtă viată a acestui băiat veșnic îndrăgostit de o fata.

Ne vom întâlni din nou

Ne vom intalni din nou.
Nu stiu cum si unde-anume,
Dar stiu ca ne vom revedea
Intr-o zi senina,
Cu multa lumina.

Ne vom intalni din nou.
Nu stiu cum si unde-anume,
Dar stiu ca ne vom revedea.
Ne vom imbratisa
Si-mi vei ura
Bine-am venit din nou in viata ta!

Ne vom intalni din nou.
Nu stiu cum si unde-anume,
Dar stiu ca ne vom revedea.
Vom pleca apoi in lume
Facand lucruri nebune!

Ce bine că erai acolo!

Era intuneric si eram singura.
Te cautam in toata camera.
Nu stiam unde esti,
Si daca esti acolo
In acea camera inexpresiva.

Imi era foarte frica,
Pana cand ti-am simtit mirosul
Si am stiut ca sunt in siguranta.

M-ai sarutat usor
Si de-atunci am aflat
Ca era pentru ultima data
Cand aveam sa ma trezesc
Singura si-nfrigurata.

Prințesa de gheață

El încercă să-și vâre mana stângă sub mana ei dreaptă catifelată și atât de rece precum aerul glacial. Știuse de la bun început,de când o zări stând întinsă la pământ,că nu o va mai revedea niciodată pe mica lui prințesă,acum de gheată. Ca niciodată,ochii îi lăcrimau din abundență,iar singurele cuvinte pe care mai avu puterea să le rostească au fost: te iubesc pentru totdeauna. Ea părea că doarme ca un mic înger mult prea obosit de-atâta alergare încolo și încoace. Se rezemă de corpul ei rece ca gheată,dar în același timp cald;căldura venindu-i din sufletul neinaltat încă la ceruri. Cu inima încleștată de durere,Victor retrăia alături de acel cadavru feminin,ultimele amintiri cu o femeie mai frumoasă decât Luna,care acum stă nemișcată și lată,jos pe pământul care de bia așteaptă să o înghită,devenindu-i astfel,eternă casă. Îi apărură în minte plimbarea cu ei doi ținându-se de mână,pe plaja bântuită doar de ei,de-acum 25 de ani. Nu se mai saturau să se privească;aceasta fiind singura alimentație pentru ei și le era de-ajuns. Își amintea acum,în ultimul ceas în care avea să o mai privească pe iubirea lui,cum marea și frumoasă lui consoartă îi promisese că odată,peste mulți ani,când vor îmbătrâni,vor muri unul lângă celălalt,strânși în brațe și spunându-și unul altuia: la revedere,scumpă iubire. Revenit din plimbarea în trecut,se ridică în picioare și își aminti că Elise,feblețea sa,nu s-a ținut de promisiune și a preferat să moară înaintea lui,înainte de vreme. O ultimă lacrimă îi alunecă ușor peste-a lui fată ridată de trecerea anilor. Pentru el,Elise va rămâne vastul Univers al lui și promisiunea dragostei lor. Un ultim sărut îi imprimă pe buzele învinețite și pe-al ei gat atât de flamand după nopțile târzii și călduroase de vară,când stăteau ore întregi și își plănuiau viitorul alături de ai lor copii. Pe mormântul ei scrie așa: La început mi-ai fost amică,apoi prietenă,mai apoi mi-ai devenit soție și tovarășă de drum,iar acum ești o prințesă de gheată,însă numai corpul iți este de gheată,nu și inima.Iubirea ta,Victor!

Comentariu asupra fabulei porcului spinos: "Într-o zi friguroasă de iarna,mai mulți porci spinoși se strângeau unul în celălalt,astfel încât,datorită căldurii lor reciproce,să nu înghețe.Dar în curând simțiră fiecare efectele acelor celorlalți,ceea ce îi făcu să se îndepărteze din nou.Când nevoia de căldură îi aduse din nou laolaltă,neajunsul acelor se repetă,astfel că ei oscilau între două rele,până când descoperiră distantă potrivită la care se puteau suportă unii pe alții.La fel și nevoia de societate,care răsare din pustiul și monotonia vieților oamenilor,îi face pe aceștia să se apropie,dar nenumeroasele lor calități neplăcute și respingătoare îi îndepărtează apoi din nou."(Schopenhauer-fabula porcului spinos) Comentariu asupra fabulei porcului spinos: Def.1-Societatea este un ansamblu unitar,sistem de relații între oameni,istoricește determinate,bazate pe relațiile de producție și de schimb. 2-Grup social constituit pe baza condițiilor materiale,spirituale,morale etc. Avem nevoie de societate că de căldură.Însă căldură nu este suficientă pentru a putea forma legături strânse sau mai puțin strânse cu oamenii din jurul nostru.Spațiul fiecărui om este bine delimitat,iar dacă suntem sufocați,începem să dăm înapoi. De ce?Fiindcă uneori dorim pur și simplu să fim lăsați în pace,să fim pentru o perioada de timp numai noi împreună cu gândurile,sentimentele și emoțiile noastre. Într-adevăr,fără societate nu putem fi împliniți 100%.Oricât de mult am stă într-o camera,citind,uitându-ne la TV,navigând pe internet și făcând orice altceva,tot avem nevoia aceea stringentă de oamenii din jurul vieții noastre. Singurătatea ne ajută numai până într-un anumit punct,însă la un moment dat simțim că o luăm razna,că ne vine să ne urcăm pe pereți.Dacă statul de unul singur se amplifică,dacă ne închidem undeva,într-o încăpere,și nu mai dorim,nu simțim plăcerea de a ieși în societate,atunci are loc depresia-starea mentală caracterizată prin tristețe,autodevalorizare,dezinteres,anxietate,descurajare profundă și persistentă,asociată cu o încetinire psiho-motorie și cu simptome somatice(DEX)-și din aceasta greu se mai iese. Calitățile mai puțin plăcuțe sau defectele societății,ne fac să ne închidem în noi înșine si să nu mai putem forma legături de durata cu noi oameni. Aici este vorba și despre încredere. Atunci când cei din jurul nostru,cei cu care intrăm în contact,ne trădează încrederea prin diferiți factori:minciuna,falsitate,ipocrizie etc.,aceasta încredere pe care o investim în dânșii,încă de la început,se pierde încet,încet și rămâne apoi greu de reînviat,de recâștigat. Albert Camus spunea odată în felul următor:"Singurătatea reunește pe cei pe care societatea îi separă"."Adică îi reunește într-un "numitor comun"al suferinței"(Rudica Tiberiu, Aforismele din perspectiva psihologică,Iași, Editura Polirom, 2008) Un exemplu cat se poate de real a fost Comunismul din România,când toți oamenii erau uniți la unison. Din nefericire,societatea zilelor noastre este manipulată grav,grav de tot(la fel de grav este și faptul că ea promovează manipularea). Dar un lucru și mai zguduitor este acela că mass-media și marile puteri ale lumii,ne dresează să facem,să spunem si să gândim după bunul lor plac(de exemplu,deformarea adevărului,negarea adevărului;o forma extremă de manipulare este șantajul;atunci când o nouă lege este împotrivă oamenilor,iar Basescu spune că de fapt și de drept nu este așa,ci este invers,deci pe scurt,vrea să ne facă să credem că situația nu este neagră,ci albă,sau acum,când președintele acestei "minunate"țări,anunță public mărirea salariilor în luna iunie/iulie,deși nu prea se poate din cauza economiei prea slabe). "Minciuna repetată de multe ori,devine adevăr". S-a ajuns că omul să profite într-un mod grotesc(" Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobișnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar"-DEX) de societate,în ideea realizării propriilor scopuri și interese,de cele mai multe ori,interese care nu au nici o legătură cu morală omului,care se abat enorm de mult de la legile firii,de la conduite. "Omul este prin natura să o ființă socială",spune Fenelon."Văzând însă cat de mult este omul de astăzi concentrat pe realizarea,fără scrupule,a propriilor scopuri și interese,suntem tentați să nu mai credem intru totul în remarcă de mai sus:omul de azi este social atât cat acest fapt îl ajută să-și realizeze propriile interese."(Rudica Tiberiu, Aforismele din perspectiva psihologică,Iași, Editura Polirom, 2008) În fiecare secundă se pierd multe extensii ale societății:bunătatea dintre oameni,iubirea dintre oameni,sprijinul dintr oameni,respectul dintre oameni,încrederea dintre oameni,empatizarea(capacitate de a înțelege sentimentele și emoțiile persoanei de lângă ține;DEX)dintre oameni. Partea bună a societății este că aceasta,pentru noi este că o a doua familie. Cunoaștem noi și diverși oameni,trăim momente și situații diferite,dar și intense alături de aceștia și empatizam cu ei. Bineînțeles că societatea nu este formată numai din minusuri,ci și din plusuri. Adică nu numai din oameni profitori,necinstiți,ci și din oameni demni de afectivitate;nu numai din cei care vor să facă râu la orice pas,ci și din persoane care sar în ajutor fără să stea prea mult pe gânduri. Influențăm enorm de mult societatea prin comportamenul nostru cel de toate zilele. ÎNSĂ DE NOI DEPINDE CUM ANUME O INFLUENȚĂM!