joi, 31 octombrie 2013

Din clipa în care am început să comunicăm din nou prin e-mail am știut că acest lucru mă va echilibra și mă va face să îți aștept cu sufletul la gură mesajele.
Ceea ce îmi scrii, mă face să zâmbesc timid si să îmi doresc să te am din nou lângă mine, să ne iubim si să uităm tot ce ne-a tulburat.
Îmi dau seama că nu te-ai schimbat deloc. Cel puțin, nu în felul de a scrie.
Mesajele tale sunt scurte, la obiect, clare și cu substraturi, uneori.
Îmi place să ghicesc ceea ce ai vrut să spui, să insinuezi.
Ce-i drept, iți ia ceva timp până să îmi răspunzi la e-mail.
Și-atunci, mă pierd din nou.
Mă chinuie și mă amețesc întrebări de genul: oare de ce nu mai răspunde; oare ce face acum, este mai important decât mica noastră viață secretă; oare a uitat din nou, de mine?
Aș putea trăi astfel: scriindu-ți e-mail-uri, așteptând o replică din partea ta, visându-te în fata calculatorului cum apeși pe taste, mangaindu-le parcă, imaginându-te cum privești ecranul să vezi dacă nu cumva s-a strecurat din greșeală, vreo literă care dorește să fie luată în seamă și gândindu-mă la modul în care iți îndrepți privirea spre fereastră, așteptând să iți vină o nouă idee, un nou gând….
Aș putea trăi pitită într-un colț al lumii, nevăzută de absolut nimeni, prefăcându-mă în umbră și așteptând cuminte o vorbă, un gest, un semn de la tine. Pentru că îmi ești viața întreagă, aerul, apa, hrana sufletească, adierea răcoroasă, liniștea, pacea și echilibrul.
Mi-aș putea continua ultimii ani din viață, toată existența mea, gândindu-mă doar la tine, așteptându-te pe e-mail sau în universul meu.

Ai fost precum un călător
În a mea viață.
Astăzi veneai, stăteai cat stăteai,
Iar apoi plecai.
Mâine, poimâine
Te-ntorceai, mă priveai
Și-mi spuneai că mă iubeai,
Iar apoi plecai din nou
Și nu te mai întorceai.
Nu mai știam nimic de tine,
Actor de mâna a doua!
Prin ce paturi, oare, umblai?
Cu cine, unde, când te-ntalneai?
Și…iar reveneai.
Te-ntorceai mereu și mereu
Același:
Ochi morți,
Buze strivite și arse,
Mâini crăpate,
Corp îmbătrânit
Și suflet tâlhărit.
Mereu același,
Niciodată altfel!
Dacă ne-ntalnim întâmplător pe stradă,
Privește-mă,
Uită-te în ochii mei!
Privește-mă!
Nu clipi!
Mai știi oare ce culoare
Au ochii mei?

Dacă ne-ntalnim pe stradă,
Nu mă saluta!
Nu!
Te poți opri doar.
Dar nu spune nici un cuvânt!
Nu tulbura liniștea dintre noi!

Dacă ne-ntalnim pe stradă,
Schițează un zâmbet,
Fă-mi din ochi
Și mergi mai departe!

Dacă ne-ntalnim pe stradă,
Păstrează asta ca pe-o
Amintire.
Fiindcă amintirile nu dispar, nu mor….
Nu am nevoie de
Iubire.
Nu am nevoie de
Lună.
Și nici de stele.
Nu!
Nu vreau flori.
Nu vreau fluturi in stomac
Nu!
Nu am nevoie nici de
Melodia preferată
Și nici de filmul favorit.
Nu!
Nu am nevoie de
Soare,
Nici de căldura lui.
Nu am nevoie de
Vise.
Nu!
Nu am nevoie de
Zâmbete.
Și nici de priviri calde.
Nu!
Nu am nevoie de
Îmbrățișări târzii.
Nu am nevoie de săruturi reci.
Nu!
Am nevoie doar de TINE!
Da!

sâmbătă, 26 octombrie 2013

De-ai ști de câte ori te-am chemat în gând….
De prea multe ori te-am strigat,
Iar tot ce-am primit în schimb,
A fost o liniște grea, dureroasă.

De-ai ști de câte ori am închis ochii
Și mi te-am imaginat cum îmi zâmbeai….
De-ai ști de câte ori m-am întrebat
Dacă mă mai visezi,
Dacă mă mai iubești….

De-ai ști de câte ori pe zi
Iți rosteam numele,
Sperând să îmi răspunzi
„Sunt aici, lângă tine.”

De-ai ști câtă iubire
Ți-am purtat zi de zi….
Nici marea toată
N-ar putea-o cuprinde.

Dacă-ai ști în câte nopți nedormite
Priveam spre trecut,
Priveam amintirile cu noi doi,
Și tot ce visam
Era să te am înapoi.

sâmbătă, 12 octombrie 2013

M-ai luat atât de grijuliu
În ale tale brațe
Și m-ai aruncat spre stele.
O…..câte stele!

M-ai sărutat atât de ușor
Cu ale tale buze moi,
Că aproape nici nu am simțit.

M-ai mângâiat atât de firav,
Ca și când, la cea mai fină atingere,
M-aș fi evaporat.

Mi-ai șoptit atât de-ncet
Te iubesc,
Încât, pentru o clipă,
M-am desprins de realitate.

M-ai învelit cu al tău corp
De-atât de multe ori,
Că m-am și obișnuit
Cu a ta căldură.

Mi-ai fost alături mereu,
Încât nu mai pot trăi
Fără să te am
În a mea viață,
Și fără să te respir.

Mi-ai atins inima
Cu toată dragostea ta,
Iar acum,
Aceasta întreabă numai de tine.

M-ai ademenit către sufletul tău,
Și acum, nici că nu mai vreau
Să plec din el.

Mi-ai pictat pe întreg corpul
Toată iubirea ta,
Încât o simt și-acum
Cum arde.

Mi-ai cântat toată bucuria ta,
Mi-ai oferit toată viața ta,
Mi-ai promis infinitul
Iar acum, îmi spui că ești numai al meu.
Al meu ieri, azi, mâine,
Poimâine și pentru totdeauna.

duminică, 6 octombrie 2013

Nu te-am vrut
Doar pentru un timp scurt.
Te-am vrut pentru totdeauna.
Nu am vrut să-ți sărut buzele
Atât de puțin.
Am vrut să ți le sărut
În orice clipă.
Nu am dorit îmbrățișări
De scurtă durată,
Ci le-am dorit pentru eternitate.
Aș fi vrut să-ți simt căldura trupului,
Pentru o viață,
Nu pentru câteva ore.