Şi vine-o vreme
Când nu te mai interesează
Cum e-afară-dacă plouă,
Dacă ninge, dacă suflă vântul,
Dacă e soare
Sau întuneric.
Şi vine-o vreme
Când nu îţi mai pasă
Cum te-mbraci,
Dacă ţi se potrivesc hainele,
Dacă ţi-ai asortat vestimentaţia.
Şi vine-o vreme
Când priveşti mai mult
Spre cer
Şi mai puţin spre nicăieri.
Şi vine-o vreme
Când nu mai dai
Nici doi bani
Pe opiniile celor din jur.
Şi vine-o vreme
Când începi s-asculţi
Mai mult de inima,
Mai puţin de creier.
Şi vine-o vreme
Când eşti mai atent
La omul căruia îi oferi
Toată viaţă ta,
Punându-te pe tine
Pe ultimul loc.
Şi vine-o vreme
Când nu te mai preocupă
Dacă eşti iubit
De toată lumea,
Ci, dacă eşti iubit,
De-o singură fiinţă.

Ce ușurare…

Te-am regăsit

Şi ești același…pentru mine.

Ce ușurare…

Te-am sărutat din nou

Şi m-am întors la viață.

Ce ușurare…

Te-am atins

Şi inima

Mi s-a trezit.

Ce ușurare…

Să te privesc

Şi să mă vad pe mine,

Cea adevărată. 

Sunt numai a lui,

Este numai al meu,

Şi, totuşi,

Parcă nu ne aparţinem….

Ce paradox!

Singurul loc,

În care mi-aş dori să mor,

Ar fi in brațele lui!

Mi-e somn,

mi-e din ce în ce

mai tare somn!

Sunt obosită,

epuizată….

şi tristă!

Foarte tristă!

Tristă din cauza mea,

din cauza florilor

care se usucă şi mor,

din cauza fluturilor

care trăiesc doar…o zi,

din cauza tălpilor

care strivesc iarba

şi bătătoresc pământul,

din cauza vrăbiuţelor

care nu vor să concerteze

seară de seară,

din cauza animalelor

care se sting,

din cauza că

nu pot atinge fericirea-chipul tău!

Sunt obosită!

Mult prea obosită-

de viaţă,

de mine,

de speranţe deşarte!

Aş vrea s-adorm

pentru totdeauna.

Să mă-ntind pe pat,

să-nchid ochii

şi s-adorm!

Sunt obosită!