Te iubesc!

Nu poti simti, auzi, privi, mirosi, afla, sti, cat de mult insemni pentru mine.
Nu poti cauta iubirea mea pentru tine, in nici-un colt al lumii, fiindca ea exista deja in tine.
Sangele tau o transporta catre fiecare celula a ta, in fiecare nerv al tau.
Iubirea mea te-a invadat si se hraneste cu tine de mult timp.
Daca te va seca de puteri intr-o buna zi, sa stii ca nu e vina mea.
Dar vei supravietui si-asa!

De ce nu-mi vii?

Inima-mi se scalda
Intr-o balta de sange,
Iar tu nu mai vii.
Sufletu-mi plange si suspina
Dupa clipele noastre,
Petrecute impreuna, de mana, zambind.
Iar tu nu mai vii.
Eu ma sting, imi pierd din viata, din esenta
Iar tu nu mai vii.
Mi-e dor de tine, de noi,
Iar tu nu mai vii.
Te vreau din nou
La pieptu-mi cald
Iar tu nu mai vii.
Mi-e dor de mainile tale,
De ochii tai,
De buzele tale,
De sufletul tau,
Iar tu nu mai vii.
Imi lipseste iubirea ta pura,
Iar tu nu mai vii!
Dragule, de ce nu-mi vii?

Un nou inceput

Nu stiu unde esti.
Te-am pierdut.
Probabil pentru totdeauna.
Nici acum nu ma pot obisnui,
Nu ma pot resemna ca te-am pierdut.
Totul s-a schimbat,
Totul se va schimba.
Nimic si nimeni nu te va mai aduce inapoi.
Nimic nu va mai fi la fel.

Dorinte

Cu tine, viata mea a capatat un nou sens.
Cu tine, visele-mi infloresc,
Cu tine plutesc, zambesc si iubesc!

Cu tine

Cu tine, viata mea a capatat un nou sens.
Cu tine, visele-mi infloresc,
Cu tine plutesc, zambesc si iubesc!

Ti-am spus?

Ti-am spus vreodata cat de mult insemni pentru mine?
Ti-am spus cat de divina este dragostea noastra?
Ti-am spus vreodata ca esti totul pentru mine?
Ti-am spus vreodata ca vreau sa fugim departe de toti?
Ti-am spus vreodata ca esti focul ce-mi tine inima in viata?
Ti-am spus vreodata cat de usor este sa te iubesc?
Ti-am spus vreodata cat de magic devine intreg Universul atunci cand esti langa mine?
Te iubesc!

Prea trist

Am crezut in Iubire,
Dar aceasta
In cele din urma
M-a lasat prada singuratatii.
Am crezut in tine,
Dar tu n-ai facut altceva
Decat sa dai cu sufletul meu de pamant.
Am crezut in Suflete pereche,
Insa pana la urma
Acestea s-au destramat
Precum un ghem de ata.

O iubire perfecta!

Cand ma privesti in ochi, ma pierd, recunosc, dar este cel mai frumos sentiment posibil.
Ma face sa ma simt unica, frumoasa, speciala si dorita.
Cand imi marturisesti ca ma iubesti simt, iti simt fiecare vocala, sunet in venele-mi pline de iubire si daruire.
Cand ma atingi, simt o caldura ce ma mangaie, ma face sa te vreau si mai mult.
Cand ma saruti, pot spune ca n-am trait degeaba.

Atat de simplu!

Este atat de usor sa te iubesc,
Este atat de bine cand te-ating ,
Este atat de magic atunci cand iti spun
Ca numai pe tine te-ador
Si ca numai tu ma faci sa ma simt implinita.
Cand esti in preajma mea,
Este atat de simplu sa ating norii, cerul, dragostea si infinitul...
Este atat de bine cand ma saruti,
Cand ma mangai si-mi soptesti la ureche:
"Te iubesc enorm"!

In bratele tale,pe veci!

Strange-ma-n brate,
Mangaie-mi sufletul,
Priveste-mi ochii si
Saruta-mi buzele.

Uita orice gand...
Uita ca mai exista ceva!
Uita de tot, pentru o clipa.

Strange-ma-n brate
Strange-ma si nu-mi mai da drumul!
Spune-mi ca ma iubesti pentru totdeauna!
Spune-mi ca numai pentru mine traiesti!
Spune-mi ca ma adori!

Singura

Sunt singura.
Privesc in gol si vad doar un infinit de tristete.
Daca inainte orice lucru zambea, acum plange si suspina dupa tine.
Acele ceasului se misca prea incet si fac un zgomot mult prea mare.
Pana si vantul parca tipa, urla, parca da vina pe mine!
Este trist cum poti muri pe dinauntru, desi pe dinafara esti vie.
Sunt doar eu si cu mine.
As putea insa rectifica si sa spun:
"Suntem doar eu si tu, impreauna, pe valul nostru, pentru totdeauna".

Prin tine

Ma caut
prin undele inimii tale,
Ma trezesc
in bratele tale,
Ma ratacesc
in iubirea-ti vesnica,
Ma privesc
in ochii-ti de smarald,
Ma iubesc
prin sufletul tau!

"Vise născute din fluturi morţi"

  Vise născute din fluturi morţi

"În razele răsăritului funebru

S-a născut o aripă rănită

Din acelaşi maestru celebru

Numit sarcastic clipa......

Zbuciumul viselor moarte se resimte în fiecare colţ al unui suflet rănit.A unui suflet care a pierdut ceva.A pierdut o parte din el,o acea neânsemnata fărâmă,care a devenit vitală fără să fie observată.

Acum nu mai există.Nu mai există acelaşi suflet.E altul,schimbat până la ultima undă.E diferit...

Cândva,acest suflet exista în acea lume pe care o creează toate sufletele,în care se simt la locul lor.Nu este neapărat sa fie o lume perfectă,plină de raze de soare şi baloane de săpun.Pentru că poate veni o eclipsă sau balonul se poate sparge.Dar lumea interioară nu stă pe loc,continuă să-şi urmeze drumul,să zâmbească zi de zi şi să încerce să treacă peste momentele dificile.

Sufletul poate fi comparat cu un fluture.Unul care se dezvoltă pe parcurs,creşte dintr-o omidă banală în ceva mult mai mult,într-o fiinţă mult mai speciala.În ceva ce nu poţi atinge,dar odată prins rămâne al tău pe vecie.Cel mai dureros pentru un fluture este să fie strivit.Strivit de puterea minţilor ipocrite sau a inimilor făţarnice.La fel,poate fi  strivit de greutatea suferinţei sau a privirilor deşarte.Şi atunci,aceste mici creaturi din lumea sufletelor mor,pentru ca să formeze alte vise.Nu seamană cu pasarea Phoenix,nu reânvie din propria cenuşă.Ei mor,şi atât.Mor pentru că aşa au vrut ei.Sau poate sufletele ce le îmbrăţişează.le şi strangulează,neţinând cont de fragilitatea fluturilor.Şi atunci ei mor;lent,sau într-o clipă,sau poate timp de multe veacuri,neobservaţi....

Cei mai frumoşi fluturi sunt cei ai tinereţii.Cei,care mor cel mai repede,dacă le dai foc la aripi prin dorinţa de a te maturiza mai repede.Fluturii zâmbetului nu mor niciodată,doar decad în hibernare uneori,iar cei al durerii tot timpul persistă,deşi câteodată nu intervin deloc.Atunci ai impresia că au murit,dar ei ştiu când să-ţi dea de ştire că există.Cei al viselor sunt eterni.Sufletul însăşi poate muri,dar fluturii viselor sunt cei mai puternici.Uneori,sunt în stare să otrăvească existenţa ta.Pentru că ei sunt umbrele inimii şi a sufletului,un fel de amintiri a lor.Aceste amintiri şi sunt visele tale!

Amintiri din totdeauna şi de nicicand.Umbre din epoca luminii sau din veacul infernului.Umbre din adâncul cerului şi infinitul oceanului.Visele se nasc din prezenţa acelor umbre.Umbre de fluturi morţi,care au încercat să existe şi au reuşit să o facă până la urmă.Ei au murit,dar suflul vieţii lor mai persistă în,deşi este incorect să crezi aşa.Sufletul e în stare să-şi vindece rănile,datorită acestor fluturi.Şi din fosta lor existenţă apar alte omide,care urmează calea celor ce le-a creat.Şi atunci apar din nou acele bucurii,tristeţi,fericiri şi vise.Vise născute din fluturi morţi."

                                                                                                               (sursa-internet)

Lucruri frumoase

De ce inchidem ochii
Cand ne rugam?
Cand visam?
Cand plangem?
Deoarece noi stim ca cele mai frumoase lucruri nu sunt vizibile,dar se simt in inima!

Iubire,Iubire

Iubire,Iubire
Veșnică iubire,
De pretutindeni vii
Și pe toți ne-nvii.

Iubire,Iubire
Magică iubire,
Tuturor te-arați,
Fără prejudecați.

Iubire,Iubire
Pașnică iubire,
Tu ne-nvalui
Și farmec ne dărui.

Ce doare mai tare?

Să nu fii auzit de cei din jurul tău?
Să nu fii privit că o ființă frumoasă,demnă de iubire,înțelegere și capabilă să viseze?
Să te simți un individ singur,deși în jurul tău roiesc milioane de oameni?
Să nu fii lăsat să te exprimi așa cum dorești,liber?
Să nu ți se permită să privești cu acești ochi minunați,viitorul plin de speranțe,vise și dorințe atât de arzătoare,gata-gata să se coacă,să spargă oul în care au trăit până acum si să iasă la suprafață?
Să ți se întoarcă cu nepăsare spatele atunci când te simți cel mai ancorat om,cel mai protejat,fericit și împlinit?
Să fii forțat de împrejurări să uiți poate acei oameni care au adus o contribuție inimaginabilă vieții tale?
Să fii terorizat să gândești,să simți,să vezi,să vorbești,să faci cum vor ceilalți și nu cum vrei tu,cum vrea sufletul tău?
Să te resemnezi că ai pierdut ființe dragi ție,evenimente memorabile la care nu ai participat,deși ți-ai fi dorit?
Să încerci din răsputeri să trăiești în prezent,deși mintea iți este parcă setată între trecut și viitor,iar rareori este aici,în prezent alături de tot ceea ce ne înconjoară?
Să vrei să te simți mai viu,dar nu reușești,deoarece atmosfera din jur este atât de tristă,de dezolantă și încărcată de emoții negative?
Să te mulțumești cu ce ai aici și acum,în prezent,deși mintea ta lacomă tinde să-și dorească mai multe și tot mai multe lucruri materiale,deși sufletul tău știe că acestea sunt efemere?
Să vrei să fii încă odată alături de acele persoane cu care ai trăit cele mai intense momente,clipe de neuitat si să nu poți?
Să mai vrei să spui încă odată te iubesc,dar să nu poți?

La multi ani,Mihai Eminescu!

Eminescule,dacă ai vedea ce se-ntampla acum,de ziua ta,în propria ta tara,unde te-ai născut,unde ai copilărit,unde te-ai îndrăgostit pentru primă dată,unde ai scris primă poezie,te-ai îngrozi!
Cum te sărbătorim?
Prin proteste în strada.
Proteste prin care ne cerem drepturile,drepturile de a trai civilizat.
Oare,dacă ai fi trăit acum,cum ar fi fost?
Reușeai oare să schimbi ceva în Patria aceasta care moare pe zi ce trece?
Reușeai să faci pace,oare?
Din nefericire,rămân doar niște întrebări ce le-a gândit o adolescenta de 17 ani,care privește cu o mare tristețe și indignare ceea ce se întâmplă în prezent.
Oricât aș încercă să nu mă intereseze ce se întâmplă în România,la ora actuală,nu pot.
Nu pot,fiindcă asta ar însemnă să fiu indiferentă fata de propria mea tara,și fata de mai marii poeți și scriitori ce au trăit cândva pe acest pământ,și care încă mai sunt prezenți și astăzi,în sufletele multor oameni care apreciază cultura în adevăratul sens al cuvântului.
Nu fac politică nici pe de parte,deoarece nu sunt în măsură și nici nu simt plăcere pentru acest domeniu.
La mulți ani,Mihai Eminescu!

Dincolo de tot

Dincolo de tot,
Ma regasesc in tine,
Dincolo de nori,
Iti intalnesc privirea.
Dincolo de noi,
Exista iubirea.

Cine esti?

Cine esti de fapt?
De unde ai aparut?
De unde vii, din ce lume?
De ce esti atat de perfect?
De ce ma iubesti?
De ce ma adori?
De ce ma privesti atat de profund?
De ce atunci cand ma saruti, simt ca ma topesc?
De ce cand ma-nbratisezi simt ca plutesc si-ating Infinitul?
De ce toate astea?
Oare chiar existi cu adevarat?

Doar atat!

O singura inima bate pentru tine.
Un singur suflet te chema inapoi.
O singura privire si acum te cauta.
Un singur dor mai am.
O singura speranta de a fi iarasi cu tine.
Un simplu te iubesc
Si-o singura iubire,
Atat imi mai doresc.

Pareri de rau

Acum regreti.
Si o stii prea bine.
Iti pare nespus de rau
Ca m-ai lasat sa plec
Pe cararea care promitea
Sa fie a noastra pe vecie.
Iti pare rau
Cand stii ca ai preferat
Sa crezi in nimic,
In vorbe goale,
In altceva.
Regreti ca acum
Nu eu voi fi aceea
Care te va astepta
In locul nostru magic,
Ca nu eu te voi intampina
Cu acel suras inconfundabil
Cand ne intalnim.
Regreti momentul despartirii
Asa cum o frunza cazuta la pamant
Suspina dupa copacelul
Ce a gazduit-o mult timp.
Inima iti plange,
Pe dinauntru esti gol.
Lacrimi nu mai ai,
Esti doar o fantoma a trecutului
Ce-asteapta sa fie inghitita de tot.
Iti pare rau ca nu ai crezut
In al meu suflet
Si-n ale mele vorbe.
Iti pare rau si nu mai ai cuvinte.
Iti pare rau si-ai vrea sa-mi spui:
"Cat te iubesc si cat de tare imi lipsesti..."

Regăsire

Te rătăcești printre milioane de stele.
Te rătăcești în propria-ți umbra.
Te pierzi când te privesc
Și atunci simt că-mi aparții.

Iți simți pulsul inimii bătând,
Iți simți zvâcnirea ochilor,
Iar atunci dorești să mă găsești.
Că și cum aș ști aceasta,
Apar în fata-ți palidă.

Te întreb curioasă,ce ai pățit.
Îmi răspunzi:
-"Dorul de ține m-a îmbolnăvit, iubito.
Te rog nu mai pleca niciunde.
Ramai lângă mine, pentru totdeauna."

Ganduri zburand departe...

Am văzut un stol de berze cum pleacă în țările calde și m-am întrebat:încotro pleacă?se mai întorc aici?le va fi mai bine acolo unde merg?
Am simțit atunci cum o parte din mine pleacă cu ele.
Dar de ce?
Brusc,m-am simțit singură și neajutorată.Sunt doar niște pasări,într-adevăr,dar e atât de trist să vezi cum zboară în alte părți,în alte lumi și nu știi unde.E un mister.
Este că și cum niște rude sau niște prieteni dragi pleacă în călătorie și nu-i mai vezi,decât peste mult timp.
Mi-am imaginat cum ar fi să plec și eu cu ele,departe,departe de tot.
Să privesc ținuturile de sus.
Să mă gândesc la cei dragi,zburând.
Zburând spre neștiut.
Mi-am imaginat dacă acolo unde voi ajunge,vor fi oameni mai buni,mai cu suflet.
Nu vreau să-mi fac iluzii,pentru că nu voi găsi asta.
Aș fi zburat cu dânsele printre norii spumoși și atât de albi...precum îngerii.
Oare m-ar fi luat și pe mine?
În drumul nostru am fi întâlnit cele mai deosebite pasări de pe planeta,mii și milioane de creaturi ale naturii.

"FATA CARE M-A ÎNTORS DIN DRUM"

"FATA CARE M-A ÎNTORS DIN DRUM

Înepusem să scriu o poezie şi m-am trezit fără cuvinte...

Cuvinte erau, dar fără legătură...

Nu ştiam nici ce am scris, nici ce ar trebui să mai scriu, sau cui...

Am scris, am postat şi aşteptam ziua următoare, cu teama de a nu mă recunoaşte. Eram bine. După câteva ore am încercat să deschid calculatorul. Mă descurcam. Am intrat pe site-urile mele... Am redescoperit sublimul.

Câtă sensibilitate au strecurat, (cu voia, fără voia), în aceste poeme de dor... Mă tot întreb, de unde vin aceşti oameni, aceşti fericiţi, cu duhul, cu harul, pământeni... Se hrănesc din cuvinte, se mişcă repede, mereu trebuie să scrie, să fie atenţi la cei noi, să le deschidă poarta inimii, să le facă o urare de bun venit. Ce mult contează! Poate că unii abandonează, se simt străini, „avortaţi” (ca să-l citez pe omul cunoscut fără a-l fi cunoscut).

 „Contează caracterul omului, contează ceea ce simte, iar frumuseţea dispare odată cu trecerea, iremediabilă, a timpului.”

Frumuseţea interioară este mai puternică la cei cu vechime, la seniori. Chiar şi inteligenţa.

S-a dovedit stiintific. „Testele de vocabular, memorie, aritmetică, orientare spaţială, viteză de reacţie şi logică au demonstrat că oamenii cu vârste între 40 şi 60 de ani au obţinut rezultate mai bune decât cei de 20 de ani.

Bărbaţii au avut cele mai bune rezultate în jurul vârstei de 50 de ani, pe când la femei, abilităţile s-au îmbunătăţit şi după vârsta de 60 de ani. Chiar şi abilităţile sociale şi capacitatea de a judeca corect oamenii şi situaţiile cresc odată cu vârsta.”

„Frumusetea sufletească, nu fizică.”

Transformări... Ce transformări nedrepte aduce vremea, când fiecare bucurie sau neîmplinire, pe fata omului, s-au întipărit. Iar oglinda, care odinioară te privea zâmbitoare, acum, îţi surâde batjocoritoare. Şi ştii de ce? Pentru că ea rămâne mereu aceeaşi. Poate că ar trebui să o spargem. Dar tot rămân cioburile...

O să tipăresc a patra carte, când ajung în ţară.

„Waw! aţi mai tipărit? Şi eu aş vrea să îmi tipăresc o carte, nu să o public, dar ceva parcă mă opreşte! Nu ştiu ce!”

Trebuie să tipăreşti. Eu am cărţi de suflet, nu fac negoţ cu ele. Nu-mi pun gândurile la tarabă. Sunt fericită când îmi împart amintirile cu oamenii. De fapt, e un schimb. Dai şi primeşti.

 „Asta vreau să fac şi eu.”

Ai terminat liceul?

„Abia sunt în clasa a zecea.”

Eşti mică. Trebuie să creşti şi să creşti frumos.

„Aş vrea să merg la psihologie, secţia psihiatrie. Citesc cărţi de psihologie practică. Să citiţi Sensul Vieţii de Alfred Adler E o carte superba.”

I-am povestit despre Sigmund Freud, despre „Plânsul lui Nietzsche” şi filmul. Tot psihologie practică. Am vorbit despre filme, despre cărţi, multe cărţi. Despre Arta conversaţiei, o carte scrisă de Ileana Vulpescu şi pe care i-am recomandat-o.

„Cred că vă iubiţi viaţa de acum.”

Da, iubesc această viaţă. Am cunoscut oameni minunaţi. De fiecare dată, mă simt atât de bine în mijlocul lor, încât aş vrea să nu se mai sfârşească ziua...

Trebuie să scrii, să scrii şi poveşti de viaţă. Eşti o bună ascultătoare, eşti atât de talentată, scrie. Nu pierde nimic. Orice este important pentru tine, pentru bunicii şi părinţii tai, poate fi important pentru copiii tăi. Vei scrie istoria familiei tale.  Nu-ţi sună frumos? Scrie poveşti scurte, care sunt iubite şi citite  de toţi. Pentru că şi eu am scris asemenea poveşti.

Cam asta a fost. Aşa am cunoscut-o pe fata care m-a întors din drum. Şi ea m-a tras spre lumină. Fără să ştie, am fost primul pacient pe care l-a ameliorat, sufleteşte.

 Mulţumesc, Ştefania!"(scrisa de doamna Elisabeta Gilcescu)

Pur si simplu "de ce"...?

De ce ne este atat de frica,noua oamenilor,sa mai privim in adancul nostru,unde ne putem regasi spiritul demult ratacit printre miliarde de ganduri mult prea triste?

De ce nu putem sa privim,chiar si pentru cateva secunde,un rasarit sau un apus de soare?

De ce pasim pe drumul vietii,cu privirea fixata in jos,si nu in sus,spre idealurile,visele si dorintele pentru care traim?

De ce nu ne oprim in loc pentru a admira o floare,pentru a atinge un copac,pentru a privi stelutele atat de sclipitoare,pentru a le zambi tuturor oamenilor care trec pe langa noi,intamplator,la prima vedere,pentru a oferi o vorba buna celor care sunt tristi,deprimati si debusolati,pentru a dansa impreuna cu vantul,pentru a asculta superbele opere ale pasarelelor?

De ce ne este frica sa ne aratam iubirea?

De ce dorim sa ne inghita timpul,cand noi avem atatea de rezolvat pe acest Pamant care ne priveste cu atata mila?

De ce fugim de noi insine,de strigatele inimii,de insasi vocea revenirii la viata?

De ce ne limitam in a sta comozi,fara a face nimic deosebit,cand putem foarte bine sa iesim in natura,si sa-i ascultam mesajul?

De ce sa oftam,cand putem sa ne dam doua palme si sa ne spunem:Vreau sa reinvii la unica sansa de a trai in armonie cu Universul,cu oamenii si cu toate celelalte vietuitoare?

De ce ne plangem atat de des ca nu avem aia,aia si aia,fara sa ne gandim ca mai sunt si persoane care,desi nu au ce avem noi,sunt implinite si isi cunosc sensul vietii:acela de a oferi iubire neconditionata oricui si de a-si hrani zilnic sufletele cu pastila numita:Implinire sufleteasca?

De ce ne inchidem in noi?

De ce blocam orice acces catre Templul nostru numit Suflet?

De ce alegem cea mai simpla cale:aceea de a trai izolati,desi suntem inconjurati de miliarde de fiinte?

De ce nu rupem barierele care ne impiedica sa mai vedem darurile Vietii?

De ce zabovim prea mult intr-un singur loc,cand de fapt,timpul nu minte si cred eu,este nevoie maxima de a trai intens?

De ce nu ne impacam cu noi insine,cu propriile noastre ganduri,cu propriile noastre angoase,cu propriile noastre sentimente?

De ce ne certam atat de des cu interiorul nostru?

De ce nu facem odata pace?

De ce trebuie sa existe conflicte mondiale inutile(cum ar fi Razboiul)pentru a ne da seama ca totul,dar absolut totul,se poate rezolva pe cai de comun acord?

De ce decadem atat de mult,cu o viteza ametitoare,catre un abis vast si hipnotizant?

De ce aruncam vorbe-n stanga si-n dreapta,fara sa ne gandim doua secunde la ce consecinte tragice pot avea acestea asupra altor suflete?

De ce nu mai avem rabdare sa explicam,sa ascultam pe cineva care ne vorbeste si care poate este ultima data cand avem ocazia sa interactionam cu acea persoana?

De ce tipam,de ce ridicam mana la cei din jur,de ce oferim priviri sinucigase,unor priviri inocente si blande,cand "ochii sunt oglinda sufletului",adica tot ceea ce simtim,transmitem ochilor,iar ochii transmit mai departe privitorilor?

De ce dam vina pe altii pentru nefericirea noastra,cand poate sursa acestei nefericiri,nemultumiri,suntem chiar noi?
De ce dam legi dupa legi,de ce inventam reguli dupa reguli,cand nu suntem in stare sa le respectam?

De ce omoram oameni nevinovati,doar pentru a ne fi noua bine?

De ce ne laudam ca avem cutare si cutare obiect,cand in realitate nu detinem absolut nimic,ci doar pe noi ne avem,desi uneori nu simtim nici macar asta?

De ce ne pierdem timpul cu dispretuiri,cu ura impotriva celor din jur?

De ce cautam razbunare,cand razbunarea este arma prostului?

De ce nimicim vietuitoarele necuvantatoare,pentru blanuri si mancare?

De ce defrisam paduri intregi,fara un pic de mila fata de mama natura?

De ce poluam atat de nepasator aerul,apele si mintea umana cu chestiuni infecte,mizerabile,parazitare?

Filosofand asupra Vietii

Iubirea este ca si banii.
Acum o ai, maine n-o mai ai.
Acum o simti, maine o cauti.
Acum ti-e jurata, iar maine ti-e luata.

Oamenii sunt ca si banii.
Acum iti sunt prieteni, maine-ti sunt dusmani.
Acum iti zambesc, maine te pocnesc.
Acum te-ajuta, iar maine te-npusca.

Iubire, Oameni si bani.
Despre Iubire pot spune multe.
Pot scrie mii si mii de pagini.
O pot simti cu adevarat.

Despre Oameni, in general, as putea spune ca te ataca atunci cand ti-e lumea mai draga.
Acum iti promit prietenie vesnica, iar peste 5 minute iti devin cei mai mari dusmani.
Acum plang impreuna cu tine, iar maine rad de tine impreuna cu altii.
Deci, oamenii sunt precum vremea.
Acum sunt pasnici, linistiti, iar oricand pot deveni vulcanici, furiosi si mai rau decat atat, se pot intoarce impotriva ta la 280 de grade.

Despre bani.
Hmmm...Banii...
Incep sa urasc acest cuvant.
De ce?
In primul rand pentru ca noi, fiintele umane nu facem altceva decat sa ne gandim cum sa producem mai multi si mai multi bani.
Muncim 24/24 pentru mizerabilii astia de bani.
Ne culcam gandindu-ne la ei, si ne trezim visand tot la niste hartii infecte.
Mai tragem cu un ochi la vecinu`sa vedem daca nu cumva are mai mult decat noi.
Ii facem(pe bani)sa devina o prioritate in viata noastra, fara sa ne mai gandim la cei din jurul nostru si la alte nevoi mai importante in viata asta, care este doar una la numar.
In al doilea rand, simt o scarba inimaginabila pentru "aia"cu multi, multi bani.Care, daca s-ar putea, si-ar planta copaci care fac bani pe fiecare centimentru de pamant(bine ca acest lucru nu este posibil).
Acum, sunt sigura ca multi m-ar intreba ce am cu acesti oameni, ca doar au muncit pentru acei bani.
OK...OK...Au muncit....n-au muncit pentru ei, asta e mai putin important.
Acum voi explica scarba aceasta.
Vedem cu totii la TV, ca unii oameni(in adevaratul sens al cuvantului)au diferite asociatii(ONG-uri) pentru ajutorarea copiilor din Africa(cum este si UNICEF), pentru copiii grav bolnavi si care se chinuie groaznic pentru a strange fondurile necesare scopului prezentat mai sus.Bineinteles ca in Romania, si nu numai, ei nu reusesc sa adune resursele financiare cu intentia de a usura viata unor micuti ce sufera in tacere, care-si numara zilele de la o ora la alta, fara ca personajele alea putred de bogate, sa banuiasca.
Am inteles.
Au bani garla, cu sacii, cu tonele, cu ce vreti si cu ce nu vreti.
Nu am nimic impotriva!!!
Dar de ce nu pot renunta la un meniu in valoare de 300 de euro, la masinile alea care au niste costuri astronomice, la parfumurile acelea(mai pe scurt apa chioara)care in 2 zile se termina si care au tot felul de nume, demne de filmele S.F., la sutele de haine, chipurile "de firma", la posetutele doamnelor/domnisoarelor, din mai stiu eu ce materiale contrafacute, la accesoriile acelea pe care daca le introduci sub apa, ruginesc instantaneu, la micile excursii-pentru care oricum nu se duc din placere, ci merg doar asa, de ochii lumii, ca nu cumva sa se creada ca bogatasul nu mai are money money-, la zecile de case de vacanta-unde oricum nu locuieste nimeni etc., pentru mici donatii caritabile si care pot salva atatea vieti nevinovate si inocente?
De ce nu pot renunta macar o data, o singura data, la toate astea, doar pentru binele unor mici suflete?
Unii copii mor mancati de viermi, altii mor de foame, altii pentru ca au boli care necesita a fi operate si pentru care, o da, le trebuie mii si zeci de mii de euro(depinde de tara), iar altii deoarece pur si simplu sunt abandonati de PROPRIILE MAME(daca se pot numi asa...)
Banii..azi ii ai, maine nu se stie daca vor mai fi ai tai.
Daca indivizii astia care au bani la discretie, s-ar imbolnavi, asa din senin, si medicii le-ar da cumplita veste ca nu mai pot fi salvati, in ciuda hartiutelor alea pe care scie BANI, cum ar reactiona stiind ca nu au miscat nu un deget, ci un fir, pentru a-i salva pe copiii care se sting neputand face absolut nimic, doar resemnandu-se ca asta le-a fost dat sa traiasca, in timp ce ei baga in burtile alea ale lor imense, hamburgeri de la McDonald's, KFC sau mananca de la cele mai exclusiviste restaurante????

Atunci cand le intra in sange mirosul banilor, doresc tot si tot mai multe bancnote care odata si odata vor disparea, sau daca nu vor disparea, isi vor pierde valoarea, ceea ce inseamna cam acelasi lucru cu disparitia.