Partea a 5 a- Această Iubire

O altă zi, alte gânduri, alte stări, alte sentimente…Totul începuse bine în acea dimineață. Se simțea vioi și fredona versuri compuse chiar de el. Privea atmosfera de afară și-și spusese că trebuie neapărat să meargă pe plajă; doar așa se putea relaxa fără să se gândească la nimic altceva. Își pregătise niște pantaloni negri de training și un tricou albastru închis și puțin subțire.
Nu era foarte cald, dar se merita să iasă la o plimbare.
Deschise frigiderul, își luă o sticlă de suc natural făcut de el, un baton de ciocolată și le puse într-o gentuță mică de plajă.
Bineînțeles că nu avea de gând să facă plajă, dar își luă cu dansul și un cearșaf pentru o singură persoană.
Ieși din casă binedispus, cu un zâmbet larg pe al său chip și urcă la volanul mașinii sale de teren. O mașină mare, spațioasă, de culoare neagră și extrem de silențioasă. Regretă mult timp faptul că a ales culoarea neagră, fiindcă orice fir de praf se putea zări pe dansa, dar se obișnuise. Deși mașina era dotată cu o cutie de viteze automată, cu telefon, cu un computer de bord, cu GPS și cu multe alte invenții ale tehnologiei moderne, el nu se dădea în vânt după ea; o consideră utilă, rapidă și foarte bună, dar se gândea serios să o vândă sau să o dea la schimb, fiindcă întreținerea ei îl costa prea mult.
Ajunsese după 30 de minute și la plajă. Coborî din mașină și se opri preț de câteva secunde pentru a simți cum briza mării îi mângâia toți porii.
Adoră nisipul cel fin și atât de catifelat, scoicile, marea;toate aceste elemente ale naturii îl încântau și atunci când avea ocazia, sau mai bine zis dispoziția necesară, făcea poze, uneori mai și compunea poezii sau texte pe plajă, privind deseori în larg, încercând să atingă linia orizontului.
De data aceasta preferă doar să asculte cum valurile gălăgioase se izbesc de digul imens, la doar câțiva pași de locul unde stătea el.
Plaja era cam pustie; dacă erau 10-15 oameni.
Liniștit cum era, auzi la un moment dat un grup de fete foarte gălăgios. Se îndreptau spre el;probabil locul unde stătea era mai retras, mai liniștit. Râdeau, spuneau bancuri cu o voce atât de ridicată, încât și de la 5 metri puteai auzi ce spun.Se simțeau bine.Probabil erau colege, prietene sau cine știe.
I se păru că una dintre ele se opri brusc și voia să o ia înapoi. Parcă îi era cunoscută, deși distanța nu era foarte mare, nu îi permitea să observe prea bine. Acum îi era clar că fata aceea se panicase rău, din cine știe ce motive și mări pasul, întorcându-se pe unde a venit.
Sângele îi ardea și simți dintr-o dată o pornire nebună să fugă spre fata aceaa.
Nu se mai recunoștea.
Ca să nu dea de bănuit celorlalte fete, o lua pe o scurtătură și ajunsese atât de aproape de misterioasa domnișoară, fără ca ea să bănuiască măcar faptul că cineva o privea.
Totul s-a oprit. Timpul înghețase. Parcă nimic nu mai exista. Gura I se deschise de uimire, ochii înlăcrimați și mari că niște cepe, îi zvâcneau, iar el nu mai avea nici un control asupra trupului său care începu să tremure.Nu îi venea a crede în nici un chip ceea ce vedea, ceea ce trăia în acel moment.
Era ea, comoara lui . Misterioasa fată era chiar fosta lui mare iubire.

Fiecare zi

Fiecare zi este un nou început.
Fiecare zi este o Nouă Șansă.
Fiecare zi durează cat vrem noi.
Fiecare zi ne poartă 
Spre alte și alte mistere.
Fiecare zi aduce cu ea
Noi oameni,noi idei,
Zâmbete inocente,priviri tandre,
Vorbe frumoase și îmbrățișări profunde.
Fiecare zi lasă în urma ei
Amintiri de neuitat.

Fiecare zi trăiește odată cu noi.
Fiecare zi are un soare
Uneori e vizibil,iar alteori se ascunde printre nori,
Privindu-ne și încălzindu-ne
Cu ale lui raze.
Fiecare zi ne marchează.
Fiecare zi reprezintă
Viața noastră pe Pământ,
Viață care mai are
Multe de oferit
Nouă înșine dar și celorlalți.
Fiecare zi merită trăită
Ca și cum ar fi ultima!

Vise,gânduri și idei

Visele pot deveni gânduri; gândurile pot deveni idei, iar ideile pot deveni realitate.
Visele, gândurile și ideile trăiesc doar atât cat le permitem noi. În fiecare zi apare un alt vis. Unul poate mult mai semnificativ pentru noi, altul poate prea sărac.
Într-o altă zi, gândurile ne învăluie într-o mică sau mare măsură.
De-aici, ideile vor curge de la sine. Cheia, constă în acordul nostru de a genera acțiuni; acțiunile nu sunt altceva decât niște idei născute peste noapte.
Apropos: Gândurile pot fi auzite. Așa că, mare atenție ce gânduri plutesc în interiorul nostru!

Roțile vieții

Roțile vieții

Uneori ne evităm privirile,
Uneori ne ascundem.
Uneori plângem,alteori radem.
Uneori simțim nevoia
Să batem cu pumnu`in masă
Pentru a ne arăta”puterea”.
Rareori ne simțim fericiți,
Deseori triști.
Uneori de acuzăm,
Uneori ne cerem scuze.
Uneori ne jignim fără motiv,
Uneori țipăm,urlăm
Până ne ies ochii din orbite.
Uneori ne manifestăm iubirea
Alteori nu,că de,ce-or zice ALȚII.
Uneori visăm,
Alteori nu.
Uneori visele ne devin realitate,
Uneori nu.
Uneori gândim prea mult,
Uneori prea puțin.
Uneori,când trebuie să alergăm,mergem,
Iar când trebuie să mergem,alergăm.
Uneori plutim,
Alteori cădem în gol.
Uneori ne ia gura pe dinainte,
Uneori nu.

Uneori ne este frică de un nou început.
Uneori dorim să nu ne mai trezim,
Iar alteori dorim să trăim veșnic.

Când toți aleg să tacă!

Când toți aleg să tacă,

Eu prefer să vorbesc.

Când toți aleg să mintă,

Eu prefer să spun adevărul.

Când toți aleg să moară,

Eu prefer să trăiesc.

Când toți aleg ura,

Eu prefer iubirea.

Când toți aleg să plângă,

Eu prefer să rad.

Când toți aleg turma,

Eu prefer să fiu pe cont propriu.

Când toți aleg bogățiile,

Eu prefer modestia.

Când toți oamenii

Nu mai găsesc

Un motiv de a trăi,

Eu déjà trăiesc intens,

Fiindcă e de ajuns

Să privești în jurul tău

Și să-ți dai seama

Pentru ce trăiești.

Când toți aleg lucrurile complicate,

Eu prefer lucrurile simple.

Când toți aleg depărtarea,

Eu prefer apropierea.

Când toți aleg

Să privească în jos,

Eu prefer să privesc sus,spre cer.

Când toți se ascund de ei înșiși,

Eu comunic cu mine însămi.

Când toți spun către cineva: Să moară! Să moară!

Eu spun: Să trăiască! Să trăiască!

Când toți spun: am obosit,

Eu spun: încă mai pot.

Avantajele și dezavantajele internetului ca mod de socializare

Avantajele și dezavantajele internetului ca mod de socializare:

          Internetul a fost creat prima dată pentru armată, era folosit în scopuri militare, în vederea obținerii de informații si de spionaj. După ce armata a văzut că acestă metodă nu mai dă rezultate, internetul a ajuns pe mâna oamenilor de rând. Important nu este cum a ajuns pe mâna oamenilor,ci mai exact ce fac aceștia cu internetul.

          Unii il folosesc ca bază de date, o resursă infinită de informații cu privire la tot ceea ce îi înconjoară pe oameni și tot timpul reactualizată. Apoi internetul a ajuns să stea la baza economiei mondiale, de el depinzând foarte multe companii cum ar fi: cele aeriene, serviciile de urgență etc.

          În cele din urmă a ajuns cel mai important mijloc de comunicație. Unii oameni au avut geniala idee de a face din internet “o mega sală de conferință” la care să poată participa toți utilizatorii de internet. Cei care au făcut asta nu au investit o cantitate mare de bani, însă au avut de câștigat foarte mult de pe urma a ceea ce au făcut: reputație, apreciere, un grad mare în societate. Să vedem cum ne-a afectat pe noi acest lucru. Ne-a prins bine acest fapt fiindcă poți comunica cu cineva îndepărtat mult mai eficient și mult mai ieftin decât în alte moduri cum ar fi telefonul, sau chiar scrisorile. Acesta poate fi considerat cel mai mare avantaj al internetului.

          Însă, ca orice lucru de care ne folosim, oricât de benific ar fi, tot are niște dezavantaje majore pe care noi nu le observăm decât după o periaodă îndelungată de timp. Internetul prezintă niște probleme la nivelul relațiilor interumane, în special cele conjugale. Ne afectează în special pe noi, cei tineri, care dispunem de acest mijloc de comunicare din plin. În principal calculatorul funcționează ca un vid, o presiune negativă care ne absoarbe imaginația, lăsând corpul, cu toate aspectele sale pozitive si negative deoparte, lasand emoțiile afară. Ești ca într-un joc în care ființa ta, tot ceea ce te caracterizează cu adevărat se estompează, lăsând doar lucrurile de suprafață  să te controleze și în final să îi controleze și pe ceilalți participanți. Tinzi să spui de fiecare dată numai lucruri false, lucruri care nu țin de tine, iar acest lucru te face superficial. Partea negativă în toate astea e că vei deveni și în viața reală la fel de superficial. Așadar trebuie folosit rar și puțin acest mijloc de comunicare, nu trebuie sa devină un drog pentru tine. Efectul nedorit al acestui mod de comunicare își arată colții cu adevărat, atunci când va trebui să te întâlnești față în față cu persoana cu care comunici pe diferite site-uri de socializare. Acest efect constă într-o tăcere deplină, într-o frică ce nu poți scăpa de ea, și desigur, ești plin de emoții. Toate cele trei elemente sunt legate între ele de aspectele tale pe care le-ai estompat în lumea virtuală, aspecte care acum au ieșit la suprafață fără voia ta, te-ai dat de gol singur. Îți este frică mai mult fiindcă nu știi ce părere va avea persoana respectivă despre tine, nu știi ce va zice în continuare, iar emoțiile sunt datorate misterului și a dorinței de a afla dacă, în cele din urmă, dupa întâlnire mai exact, persoana te va respinge, sau dimpotrivă, se va apropia mai mult. Gândindu-te mereu la aceste lucruri uiți motivul pentru care voi doi sunteți în acel loc, astfel iți irosești și timpul și nu mai realizezi nimic. Factorul principal care îți face întâlnirea un chin fiind expresivitatea, modul în care îți exprimi sentimentele, tu fiind obișnuit la calculator să-ți exprimi acele sentimente prin simple iconițe sau emoticonuri, nu mai poți fi tu însuti. Acest lucru nu ți se întâmplă numai ție ci și persoanei din fața ta. Și această persoană suferă din aceleași lucruri ca și tine într-o măsură poate mai mică, poate mai mare. Acest gând, că nu ești singurul căruia i se întîmplă, ar trebui să-ți schimbe părerea, să te facă să înțelegi că trebuie să ai mai multă încredere în tine și că vei depăși toate greutățile în scurt timp și că data viitoare îți va fi mult mai simplu să exprimi ceea ce îți spune inima.

          Avem nevoie de societate ca de aer, avem nevoie sa trăim în acea societate, nu să ne ascundem în spatele unor ecrane, care ne transformă din oameni, în niște roboți fără sentimente, cu inima de piatră.

(Autor:Sandu Vlad)

Nouă ce ne-a rămas?

Întrebare: noi ce avem? Avem aşa: un univers infinit, o planetă amărâtă, timpul, ziua şi noaptea, o maşină care ne duce la serviciu în fiecare dimineaţa... Stai stai stai...ceeee? Asta are omul? Doar nişte lucruri materiale şi nişte noţiuni pe care abia le stăpâneşte?

Toate acestea au fost inventate de om,chiar şi timpul. Şi atunci există ceva ce nu a fost creat de om şi totuşi acel ceva  îsi arata puterea în fiecare zi, o putere ce ne poate modela foarte uşor, uneori într-un mod plăcut sau chiar neplăcut.

Acel ceva este iubirea, un lucru care nu a fost inventat de om şi totuşi prezent în noi de la începuturile timpului. Noţiunea de "iubire" a fost inventată de om, dar să vedem ce anume înseamnă acest cuvânt, ce exprimă el. Iubirea este un sentiment care îl poţi avea doar o singură dată în viaţă, sunt gânduri prin care pui persoana iubită mai presus decât orice. A iubi înseamnă să ajuţi persoana de lângă tine în orice face ea, să îţi placă şi ţie ceea ce îi place şi ei, la fel şi invers. Însă apare o problemă, nu toţi sunt dispuşi să îi ajuţi aşa cum vrei tu. Cred că acest lucru ne diferienţează pe noi cu adevărat în societate, nu bunurile materiale care sunt numai de suprafaţă, ci iubirea din noi şi cât la sută din ea suntem dispuşi să o împărtăşim cu ceilalţi. Dar iată că aceste lucruri de nimic, lucrurile de suprafaţă, lucrurile inventate de om ne apropie mai mult. Scopurile comune, activităţile de zi cu zi comune, fac oamenii să se apropie unul de celălalt în moduri atât de întortocheate, ascunse şi neînţelese. Prin acest lucru,oamenii reuşesc de fiecare dată să atingă idealul, perfecţiunea, iubirea dintre ei fiind atât de strânsă încât nu îşi mai pot da drumul unul celuilalt. Efectele iubirii sunt multe, toate având la bază o doză ridicată de motivaţie. Ne motivează pe deplin, iubind facem lucruri de neimaginat, cel ce iubeşte se află deasupra lumii, deţine o putere ce îl face de neoprit.

Însă omul nu poate răspunde la o întrebare: "de ce?", de ce omul vrea să iubească şi să fie iubit. Întrebarea asta din păcate a fost inventată  de om şi ca deobicei toate întrebările omului nu au răspunsuri corecte care să îl satisfacă pe deplin. Iubirea este un mister, trăim în acest mister iar misterul trăieşte în noi. Lucrurile sunt complicate, nu putem defini nimic din ceea ce ne înconjoară, şi totuşi le simţim atât de puternic în noi, în suflet.

Mister înseamnă frumuseţe, iar iubirea este cea mai frumoasă dintre toate.

(Autor:Sandu Vlad)

Partea a 4 a-Această Iubire

Era ora 3:00 dimineața. Ca de obicei, nu avea somn și încerca să lucreze la o poezie. Inspirația îi lipsea, însa făcu în așa fel încât să scrie 2-3 versuri. Terminase într-o oră, de abia 2 strofe.Chiar și el era șocat de cât de mult durase să creeze doua  strofe.
Se gândi să meargă la duș. Seara, în momentele bune când poate ațipi, transpiră de parcă ar face saună. De câte ori face duș, preferă să asculte și muzică. De data aceasta alesese piesa Truly Madly Deeply de la Savage Garden.Este trupa lui favorită și îl și relaxeaza acest gen de muzică.
Arata bine. Avea muschi, însă nu exagerat de mulți. Mersese la sală de vreo cinci ori în viața lui, dar renunțase în cele din urmă, fiindcă prefera să alerge în aer liber, și nu pe niște benzi.
De ridicat, ridică în fiecare zi trunchiuri mari de copaci.Le sculptează și le dă diferite forme:de la inimi cu săgeți în interiorul lor, chipuri vesele, luna, soare, pâna la forme abstracte.Nu le scoate la vânzare, ci le așează frumos și ordonat în curtea lui cea imensă.
Locuise la oraș toata viața, dar îi plăcea tare mult munca la țara.
Se privea în oglindă și realizase cu stupoare că slabise cam mult. Îsi spuse-n sinea lui că se va îngrășa la loc, deși nu luase prea mult în seama slăbirea bruscă.
Deschise ușile cabinei de duș și lasă apa să curgă. Își aducea acum aminte, că în fiecare dimineață, ea îl însoțea la duș. Nu exista zi în care să nu asculte muzică și să stea îmbrățisati minute bune sub apa fierbinte ce curgea din duș. Îl încânta enorm ritualul acesta și se simțeau ca într-o poveste, ca într-o poveste reală.
Acum însă era singur, mai singur decât o casă pustie.
Voia să privească în spatele său, să vada dacă nu cumva iubirea lui cu păr de aur, era acolo, așteptând ca el să-și întoarcă întreg chipul pentru a o săruta.
Știa că nu era nimeni, dar încercase totuși. Se simțea gol pe dinăuntru; nu era nimeni.

Partea a 3 a-Această iubire

Erau amândoi pe o câmpie ticsită de maci.Alergau unul după celălalt exact că în primă zi,că în primă lor zi de relație.Soarele-și făcuse prezentă de ceva timp,cerul era senin,vântul suflă ușor,câteva mici pasarele dănțuiau în aerul cald și ușor de suportat,iar ei,ei cântau,dansau,țipau de fericire,de extaz și își zâmbeau provocator de fiecare dată când chipurile lor atât de vii se revedeau.

Era o atmosfera desprinsă de realitate.El voia să înghețe timpul pentru a putea stă împreună alături de frumoasă lui,singură lui comoara,pe vecie.Nu se putea.Timpul era acum cel mai însetat dușman al lor,iar asta îl făcea să prețuiască și mai mult clipele petrecute în doi.

Ea purta o rochie de culoarea turcoazului,cu multe imprimeuri ce reprezentau flori roșii,mov,galbene și verzi.Parul ei de aur,lung,era lăsat pe umerii goi,iar aceasta imagine pe el îl înmărmurea.

Deși purta o pereche de cercei moderni și un colier făcut de mână,era o fata simplă,naturală,cu mult bun gust.Nu punea prêt pe lucrurile materiale,pentru că,spunea ea,sunt efemere.

Se iubeau enorm.Chiar și ei înșiși se mirau de vastă iubire care încăpea în sufletele lor atât de fragile…

Nu era nevoie de niciun cuvânt,de nicio silaba;iubirea li se citea în privirile umede și atât de inocente.

Păcat că aceasta întâlnire fusese doar un vis,un alt vis chinuit de amintirile din vremurile bune.Însă se trezise puțin mai fericit în acea zi.

Parcă viată căpătase nu un sens,ci o lumina pură ce-l făcea să spere și mai mult la o șansă pentru iubirea lui,pentru iubirea lor.

Zâmbea.Nu o mai făcuse de o eternitate;de altfel nici el nu mai știa de când.Privea pe geam și văzu o atmosfera care nu se potrivea în nici un chip cu starea lui.

Era o zi de iunie călduroasă.Totul trăia intens,mai intens decât noi,oamenii.Nicio vietate nu stătea degeaba.Singurul care se întrebă ce a mai pățit de dată aceasta tânărul,era cățelul lui,pe nume Star.Numele îi fusese pus după cuvântul din limba română,adică stea.Iubea stelele și simțea cum acestea îl ghidează spre cele mai bune cai.Le spunea tuturor oamenilor care erau nedumeriți de numele pus,că ar fi ales acest nume,fiindcă Star,cățelul,avea mare grija de el,și de fiecare dată când se simțea pierdut,făcea în așa fel încât îi arată numai calea cea bună.

Star se întrebă așa că pentru sinea lui,ce tot se petrece înlăuntrul stăpânului sau.Îl știa energic,vesel,motivat să trăiască si să muncească.Din păcate răspunsul nu-l va putea află probabil,niciodată.

Îi era fidel,mereu îl însoțea pretutindeni,chiar și când mergea să facă o baie răcoroasă în râul de lângă casa lui,sau mai bine zis,a lor.

Aceasta era amplasată într-o pădure din afară orașului.Alesese acel loc,deoarece era și liniștit,dar acolo petrecuse cele mai frumoase și importante momente din viată lui.Împrejurimile aveau parcă o forță asupra omului,încât uneori erai aproape de transa. Totul radia de o frumusețe ireală.

Priveliștea încântătoare de la geam nu-l animase deloc,nici măcar pentru a se da jos din pat.

Era destul de târziu.De obicei se trezea cu noapte-n cap,fără să știe de ce insomniile,de-acum severe,nu-l lăsau să doarmă puțin mai mult.

De meserie era scriitor.Scria atât dramaturgie,proza,cat și texte science fiction.

Cel mai mult îi făcea plăcere să compună poezii.Poeziile de dragoste îl făceau să afle sensul vieții lui;acestea însemnau pentru el,totul.

Își dedică cinci ore,uneori și mai mult,poeziilor.Sute de poezii au fost înghițite de negura timpului,pentru că le găsea mereu câte un defect și nu voia că cititorilor lui să nu le facă plăcere creația.Altele,în număr și mai mare,s-au bucurat să ajungă în cărțile pe care le publică adesea.

Avea succes.Căpătase oarecum faima,fiindcă era extrem de talentat și pe deasupra punea mult suflet în ceea ce scria.

Dar el nu era interest nici pe de parte de faima,de prestigiu.

Voia să știe doar atât:că tot ceea ce el creea,era plăcut lumii.

Fata cea tristă

Știu că ești tristă.
Știu că fără el
E greu.
Încearcă să privești înainte,
Nu înapoi,nu în trecut!

Lecția ai învățat-o,
Totul este clar.
Dacă iți place durerea
Suferă,atunci,
Eu nu te împiedic,
Dar gândește-te bine,
Doar o viață ai!

Ochii te ustură,
Carnea te doare,
Buzele-ți sunt uscate,crăpate.
Tu...mai trăiești???

Apă nu bei,
Mâncare...deloc.
De dormit ai uitat.
Mai ai de gând să exiști???

Aproape de stele

Aproape de stele
Uită-te sus, sus de tot, mai sus! Uită-te la stele. Te vei simți că într-un castron răsturnat, fără cale de întoarcere, fără scăpare. Important e ceea ce vezi acolo. Dar ce vezi?. Ce vezi tu inafara de un ecran plin de luminițe albe. Ar trebui să te uiți în sufletul tău pentru a află, ar trebui să te întreb cine ești tu cu adevărat și ce cauți tu în acest loc.
Universul e plin de secrete, secrete ce nu vor fi aflate niciodată. Asta ne dorim noi oamenii, să aflăm lucruri noi, lucruri care ar trebui să ne facă fericiți, dar omul, prin natura să, e o ființă tristă, niciodată nu a fost fericită și nici nu va fi. Omul se gândește mereu cum să-și curme suferință din inima, cum să scape de greutățile vieții mai repede, însă el nu-și da seama că acele greutăți ar trebui privite că pe o bucurie nesfârșită, că pe o minune. Eșecul ar trebui privit că o realizarea. Universul nu trebui privit că pe o pradă, ci că pe un joc în care a pierde înseamnă a câștigă.
Acum să vedem ce se află cu adevărat în sufletul omului ce privește la stele, de ce acest om nu are o fata zâmbăreață, de ce este plin de regret și de părere da râu. Omul își da toată silință pentru a realiza ceva, ceva ce l-ar face mândru, l-ar pune deasupra tuturor. Stelele ne spun altceva. Omul este un nimic, un nimic oricât de mândru ar fi, oricât de bogat ar fi, oricât de amarat ar fi. Stelele ne arată infinitul, o serie de posibilități nesfârșite, o serie de scopuri nesfârșite, un loc vast  unde omul și-ar putea arată puterea lui, dar până și acest infinit pe care omul îl vede din curtea casei sale este nesemnificativ. Este plin de regret și de părere de râu fiindcă el se bucură de puterea pe care o are într-un loc atât de nesemnificativ, puterea lui devine nesemnificativă, în cele din urma devenind și el nesemnificativ intru totul, că ființă.
Abia acum își da seama că ceea ce face el, sau ceea ce i se întâmplă lui fie că e râu fie că e bine nu mai are rost, face asta doar pentru a-și continuă existentă și pentru a medita mai mult la locul în care se află el cu adevărat, și probabil să-i determine și pe ceilalți să vadă lucrurile cum vede el, să-i facă pe ceilalți să-și uite orgoliile știind că nu sunt decât niște nimicuri.
Mama: Ionele treci în casa că e târziu!!!
Ionel: ( tace ) dar a auzit-o pe mama, și acum propabil se gândește cum să-i spună tot ce a văzut el, cu adevărat, La Stele.

PS:Acest superb text,aceasta superba capodopera despre oameni si despre "nefericirile"din viata lor,a fost creat de un minunat om,care la randul lui,priveste STELELE,stelele micute si atat de luminoase.

Numele lui este SANDU VLAD.

Partea a 2 a-Această iubire

Ziua a început foarte anevoios pentru dânsul.Toate păreau să meargă contra voinței lui,totul părea atât de straniu,de trist.

Se gândi să-și prepare o cafea pentru a-l ține treaz, cat de cat.Privea apa din ibric cum fierbe și se gândea că și inima lui clocotește de mult,mult timp.

Înghiți guri mici din cafeaua aceea atât de fierbinte,precum soarele dogoritor din desert.Nu avea chef de nimic.Voia să lase balta toată munca plănuită,însă renunță în cele din urma,spunându-și că dacă-și va ține mintea ocupată,gândurile nu-I vor mai zbura la ea.

Când te lupți cu morile de vânt,trebuie să fii conștient că vei pierde bătălia.

Inutil încercă el să muncească în gradina,fiindcă pur și simplu era obsedat de amintirea atât de vie cu ei doi,doar cu ei doi.

Renunță în sfârșit la grădinărit,se așeză pe micul fotoliu de pe teresa,și privi spre cerul azuriu.

Gândurile,sentimentele și emoțiile,toate se amestecau într-un trio haotic.Se gândea la 1000.000 de lucruri pe minut.Imaginea ei era atât clară,de limpede,încât avea impresia că o zărește pe cerul fără de nori.Știa prea bine că nu mai putea continuă așa,știa că viată lui nu mai înseamnă prea mult,iar acest adevăr îl lasă fără puteri.

Trecură mult timp.Se făcură noapte,iar el tot la cer privea;de dată aceasta ochii îi erau fixati la stele.

Adoră stelele,adoră noaptea,adoră minunată natura.

“Oare ce îmi face iubită de mult pierdută”?

“De fapt,nu poți pierde ce nu ai avut niciodată,și cu atât mai puțin o ființă.”

“Oare ea simte că mă gândesc neîncetat la ea?”

Întrebările-I veneau din străfundul sufletului și degeaba încercă el să le spună STOP;de fiecare dată să nășteau altele,altele și iarăși altele,mult mai apăsătoare,mult mai dureroase,că și cum cineva îi infingea o sabie în piept.

O lacrima dădu să se prelingă pe pielea-I fină precum penile unei lebede albe.

O indemnă parcă să-I curgă pe al lui obraz;doar ce mai avea de pierdut?o lacrimă?!

În cele din urma,lua decizia să meargă în dormitor,dar nu că să doarmă,fiindcă era imposibil,ci că să reflecteze din nou,asupra zilei ce tocmai a trecut;încă o zi pe lista neagră.

Partea 1-Această iubire

Deși este înconjurat de mulți prieteni,se simte singur pe dinăuntru.Nu s-a acomodat fără ea,nu-și  poate vedea viitorul fără de ea.

Cu fiecare zi ce trece știe că sufletul lui îi este destinat dânsei,știe că în cartea numită DESTIN este scris că ei doi să fie împreună pentru totdeauna.

Nu trece minut fără să se gândească la ochii ei frumoși și atât de enigmatici.

În toate activitățile lui de zi cu zi,o implică și pe ea,însă doar cu gândul.

Îi este dor să privească încă odată apusul cel multicolour și atât de cald împreună cu aleasă lui.

Regretele îl macină,nu-l mai lasă să trăiască,iar asta îl înnebunește.Știe prea bine că ar fi putut să fie chiar acum cu ea,chiar în clipa aceasta,însă firul vieții a spus altceva.

Deși se simte pierdut în Univers,încă mai speră că într-o bună îi va mărturisi pentru a infinită oară,cat de mult o iubește,cat de multe planuri are împreună cu ei doi,sub soare;cat de arzătoare va fi clipa când îi va spune:cred în noi,cred în sufletele noastre și mai cred că DESTINUL ȘI VIATĂ vor crede în noi.

Se spune că speranță nu moare,dar cu fiecare zi ce trece,sufletu-I se stinge,fiindcă el nu știe dacă fata cu ochi verzi se mai gândește la el.

După puțin timp își spune:totul va fi bine,trebuie să fie bine.

Așa s-a mai scurs o zi din scurtă viată a acestui băiat veșnic îndrăgostit de o fata.