Despre despărțiri

Cred că niciodată nu am reușit să ne luăm rămas-bun așa cum este normal, firesc și de bun-simț.

Au fost de-ajuns o privire tristă născută în ochii noștri și un „ai grijă de tine” adresat fiecăruia.

La vremea aceea, când ne-am despărțit, nici nu știam ce anume ar trebui să spun, în ultimul moment, când aveam să mai fim în acea formulă ( doi ), când totul s-a consumat și a trecut la timpul trecut, iar cortina a fost trasă și lumina din noi stinsă.

De facto, ce ar trebui doi oameni - care s-au iubit, care au trăit multe momente împreună, atât triste dar și fericite, care și-au șoptit vorbe dragi, care nu se mai saturau nicicând să se privească si să-și arate dragostea ce plutea între și în ei, care și-au făcut planuri și visau împreună, niciodată separat; doi oameni care împărtășeau aceleași gusturi și preferințe, care obișnuiau să mănânce din farfuria celuilalt, motivând „că era mai delicioasă” gustarea partenerului, deși, era același fel de mancare, oameni care iubeau aceeași melodie și pe care o ascultau în momentele intime, când erau numai ei doi; doi oameni care plângeau la scenele dureroase din filme și râdeau adesea la glumele mai mult sau mai puțin reușite spuse de ei, oameni care găteau, dormeau împreună și făceau lumea un loc mai bun, prin simplul fapt că existau și formau un cuplu-  să-și mai poată spună, după ce  decid că „e mai bine” ( oare pentru el, ea sau pentru amândoi?) ca fiecare să-și vadă de cursul pur și firesc al propriei vieți, deci să se despartă?

Oare „pa”, „la revedere”, „rămâi cu bine” sau „rămas-bun”, „ai grijă de tine”, „te las, acum”, „asta este”, „adio”, sunt prea seci, prea goale și nesemnificative pentru a fi spuse „în ultimul ceas al relației” dintre două persoane?

Poate că, de cele mai multe ori, oamenii, din pricina durerii sufletești pe care o trăiesc datorită despărțirii, aleg doar să se privească, fără să își mai adreseze nici măcar un cuvânt.

Și, poate că, o privire este de ajuns; cuvintele neputând exprima emoțiile și stările, la adevărata lor valoare și semnificație.

În încheiere, pot spune doar atât: decât să ne despărțim cu urlete, jigniri, scandal și multe alte chestiuni infecte și mizerabile, care nu ar trebui să existe, decât să folosim cuvinte murdare și abjecte, drept armă împotriva omului pe care l-am iubit și adorat, amintindu-ne exact „pe ultima sută de metri” ce nu a făcut  partenerul, sau ce a făcut prost/greșit, de ce nu se descălța la intrarea în casă, de ce nu spăla farfuriile la timp, de ce nu închidea tv-ul când adormeam, și lucruri pe care nu le suportam unul la celălalt, deși ne acomodasem cu ele, mai bine și mai frumos, mai omenește și mai delicat, ar fi să se termine acest capitol „Despărțirea”, cat mai civilizat, preferând doar o privire caldă și o îmbrățișare, poate, în numele a tot ce ne-a legat, lăsând la o parte, momentele triste.
Suntem parcă setați să observăm părțile urâte ale oamenilor, purtând ochelarii aceia prin care vedem doar defectele și "asperitățile" celor din jur, uitând că oamenii mai au și părți frumoase, nobile și umane.

Acum, de fiecare depinde ce alegere face.

Depinde de educația și demnitatea fiecăruia, de respectul și iubirea pe care și le-au purtat.