Aforisme proprii

1. Fără dreptate, fără adevăr, fără respect, fără demnitate, se poate trăi. Şi se poate trăi chiar foarte bine.

  Dar, fără de iubire, nu, nu se poate trăi!

2. Crezul meu, după care mă ghidez în fiecare zi, este numele tău!

3. Te-am venerat, te-am alungat, te-am chemat înapoi, te-am rănit uneori, dar, mai presus de toate, te-am iubit intens, enorm, din inima!

4. Numele tău mă v-a bântui toată viaţa.

5. Numele tău îl văd peste tot: în ziare, în cărţi, pe afişe publicitare, la televizor, pe ecusoane etc. Dar nu-l aud rostit aproape deloc.

6.  Într-o lume coruptă, decăzută din punct de vedere moral, etic, într-o societate care se vrea corectă, justă, dreapta, dar nu este decât pe dos, anapoda, într-o lume unde invidia devine/a devenit o obişnuintă, o stare de normalitate, unde nu mai există respect, fidelitate, bunătate, numai dragostea dintre oameni, dintre noi toţi, ne mai poate salva de la producerea unui colaps uman, de la o degradare a rasei umane.

Toţi oamenii, indiferent de vârstă, sex, limba vorbită, naţionalitate, culoare, rasă, statut social, ar trebui să se iubească mai mult şi, poate, mai adevărat, mai intens, decât au făcut-o şi arătat-o până acum, până în prezent.