Mi-ai fi putut fi

Fericirea,

Însă mi-ai devenit

Nenorocirea.

Mi-ai fi putut spune

Te iubesc,

Însă tot ce-ai șoptit

A fost: eu plec, plec……și dus-ai fost!

Mi-ai fi putut fi

Cerul,

Însă mi-ai devenit

Infernul.

Mi-ai fi putut fi

Echilibrul,

Însă mi-ai devenit

Haosul, dezechilibrul și neliniștea.

M-ai fi putut săruta

La infinit,

Însă m-ai sărutat

Prea puțin, prea apăsat și prea dureros.

M-ai fi putut îmbrățișa

În realitate,

Însă ai făcut-o

În vise, în somn

Și-n lumea ta.

Mi-ai fi putut penetra inima,

Rămânând acolo, în ea,

Pe veci,

Însă nu, tu ai uitat de ea.

Ai fi putut locui

În cele mai ascunse unghere

Ale ființei mele,

Însă nu, tu ai  preferat

Lumea de-afară

Cu tot ce-nseamna ea.

M-ai fi putut privi

In orice mod:

Lacom, îndrăgostit, furios.

Însă, privirea ta

A fost de suprafață,

Niciodată de adâncime.

Ai fi putut planta în mine

Iubirea ta, lumea ta, sufletul tău!