De ce ne este atat de frica,noua oamenilor,sa mai privim in adancul nostru,unde ne putem regasi spiritul demult ratacit printre miliarde de ganduri mult prea triste?
De ce nu putem sa privim,chiar si pentru cateva secunde,un rasarit sau un apus de soare?
De ce pasim pe drumul vietii,cu privirea fixata in jos,si nu in sus,spre idealurile,visele si dorintele pentru care traim?
De ce nu ne oprim in loc pentru a admira o floare,pentru a atinge un copac,pentru a privi stelutele atat de sclipitoare,pentru a le zambi tuturor oamenilor care trec pe langa noi,intamplator,la prima vedere,pentru a oferi o vorba buna celor care sunt tristi,deprimati si debusolati,pentru a dansa impreuna cu vantul,pentru a asculta superbele opere ale pasarelelor?
De ce ne este frica sa ne aratam iubirea?
De ce dorim sa ne inghita timpul,cand noi avem atatea de rezolvat pe acest Pamant care ne priveste cu atata mila?
De ce fugim de noi insine,de strigatele inimii,de insasi vocea revenirii la viata?
De ce ne limitam in a sta comozi,fara a face nimic deosebit,cand putem foarte bine sa iesim in natura,si sa-i ascultam mesajul?
De ce sa oftam,cand putem sa ne dam doua palme si sa ne spunem:Vreau sa reinvii la unica sansa de a trai in armonie cu Universul,cu oamenii si cu toate celelalte vietuitoare?
De ce ne plangem atat de des ca nu avem aia,aia si aia,fara sa ne gandim ca mai sunt si persoane care,desi nu au ce avem noi,sunt implinite si isi cunosc sensul vietii:acela de a oferi iubire neconditionata oricui si de a-si hrani zilnic sufletele cu pastila numita:Implinire sufleteasca?
De ce ne inchidem in noi?
De ce blocam orice acces catre Templul nostru numit Suflet?
De ce alegem cea mai simpla cale:aceea de a trai izolati,desi suntem inconjurati de miliarde de fiinte?
De ce nu rupem barierele care ne impiedica sa mai vedem darurile Vietii?
De ce zabovim prea mult intr-un singur loc,cand de fapt,timpul nu minte si cred eu,este nevoie maxima de a trai intens?
De ce nu ne impacam cu noi insine,cu propriile noastre ganduri,cu propriile noastre angoase,cu propriile noastre sentimente?
De ce ne certam atat de des cu interiorul nostru?
De ce nu facem odata pace?
De ce trebuie sa existe conflicte mondiale inutile(cum ar fi Razboiul)pentru a ne da seama ca totul,dar absolut totul,se poate rezolva pe cai de comun acord?
De ce decadem atat de mult,cu o viteza ametitoare,catre un abis vast si hipnotizant?
De ce aruncam vorbe-n stanga si-n dreapta,fara sa ne gandim doua secunde la ce consecinte tragice pot avea acestea asupra altor suflete?
De ce nu mai avem rabdare sa explicam,sa ascultam pe cineva care ne vorbeste si care poate este ultima data cand avem ocazia sa interactionam cu acea persoana?
De ce tipam,de ce ridicam mana la cei din jur,de ce oferim priviri sinucigase,unor priviri inocente si blande,cand "ochii sunt oglinda sufletului",adica tot ceea ce simtim,transmitem ochilor,iar ochii transmit mai departe privitorilor?
De ce dam vina pe altii pentru nefericirea noastra,cand poate sursa acestei nefericiri,nemultumiri,suntem chiar noi?
De ce dam legi dupa legi,de ce inventam reguli dupa reguli,cand nu suntem in stare sa le respectam?
De ce dam legi dupa legi,de ce inventam reguli dupa reguli,cand nu suntem in stare sa le respectam?
De ce omoram oameni nevinovati,doar pentru a ne fi noua bine?
De ce ne laudam ca avem cutare si cutare obiect,cand in realitate nu detinem absolut nimic,ci doar pe noi ne avem,desi uneori nu simtim nici macar asta?
De ce ne pierdem timpul cu dispretuiri,cu ura impotriva celor din jur?
De ce cautam razbunare,cand razbunarea este arma prostului?
De ce nimicim vietuitoarele necuvantatoare,pentru blanuri si mancare?
De ce defrisam paduri intregi,fara un pic de mila fata de mama natura?
De ce poluam atat de nepasator aerul,apele si mintea umana cu chestiuni infecte,mizerabile,parazitare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu